ADRIANA BAHMUŢEANU, scandal monstru cu NAOMI! A fost nevoită s-o dea afară din platou

De: Cancan
Publicat: 13/10/2016 | 20:47

Ai mers într-un cabinet medical şi ai făcut nişte glume. te-am trimis la medicul meu ca să-ţi coşi găurile ( n.r. Naomi avea urechile despicate). Te-ai purtat la fel de urât la un salon de coafură. Oamenii au sunat, aşa cum a sunat şi domnul doctor Abu Baker şi mi-au spus. Nu mi se pare normal să mă suni de 20 de ori şi să-mi dai mesaje pe whatsapp la trei noaptea. M-ai deranjat şi sunt foarte nervoasă pentru că eu sunt nedormită. Nu m-ai deranjat numai pe mine, ci şi pe copiii mei. Dacă ai telefonul dereglat, repara-l. Nu mă deranja pe mine. Noi avem o limită. Toată televiziunea noastră te-a ajutat. A venit un pacient pe care tu l-ai jignit. Nu era vorba că era fiul unui parlamentar, că că tu te-ai dat la un pacient minor. Aşa faci şi la casa de toleranţă acolo unde lucrezi în străinătate? Învaţă să te porţi şi să respecţi pe cei din jurul tău. Ai 40 de ani!„, i-a reproşat Adriana Bahmuţeanu.

Supărată că este certată în direct, Naomi a părăsăit platoul de două ori, ultima dată încălţându-se şi înjurând ca la uşa cortului. „Morţii … Urăsc să mă pună cineva la punct în emisie. Puteam să ne certăm noi două, nu în faţa oamenilor„, a replicat Naomi.