Andreea Raicu e implicată într-o pasională relaţie de afaceri! În ce ipostază a fost surprinsă vedeta

De: Cancan
Publicat: 07/08/2016 | 16:00

Potrivit revistei SPY, Andreea a luat masa de prânz împreună cu Dragoş Vâlcu, partenerul ei de afaceri, care deţine, prin firma sa,  jumătate din acţiunile firmei unei firme a Andreei Raicu, specializată pe prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe. Dragoş Vâlcu este şi administratorul firmei şi, foarte probabil, dacă ar fi posibil, s-ar ocupa cu dedicaţie şi talent şi de administrarea vieţii sentimentale a Andreei Raicu. Cei doi sunt foarte apropiaţi, asta şi pentru că banii îi apropie pe oamenii care fac afaceri împreună. Banii sunt un fel de magnet. De la bani la dragoste nu este decât un pas. Un pas mic pentru omenire, dar mare pentru om, inclusiv pentru omul de afaceri.

Andreea Raicu a luat masa cu partenerul ei de afaceri, Dragoş Vâlcu.

Andreea şi Dragoş au luat masa de prânz împreună cu nişte prieteni, aşadar nu a fost tocmai o masă de prânz romantic, dar nu se ştie niciodată. De la restaurant, cei doi au plecat împreună, au mers la ea la birou, unde au continuat să lucreze la bunăstarea lor materială, dacă nu cumva şi la cea sentimentală.

Răzvan Sava