Avem dovada! RIHANNA şi LEONADO DICAPRIO. Prima imagine cu cei doi împreună

De: Cancan
Publicat: 28/04/2016 | 16:00

Întâlnirile celor doi erau până acum clandestine, în spatele uşilor închise şi cu puţini martori, însă Rihanna şi Leo nu s-au mai ascuns săptămâna trecut de camerele foto, la popularul festival Coachella.

Leonardo DiCaprio şi Rihnna

Cântăreaţa din Barbados, care purta la gât un colier de diamante şi o pereche de ochelari mari de soare aurii, şi celebrul actor, cu capul acoperit discret cu un fes, s-au distrat alături de cei prezenţi la festival. Este prima imagine împreună a celor doi, după fotografia celebrului sărut pe care şi l-au dat la Paris acum câteva luni şi a cărei publicare Leo a încercat prin toate mijloacele să o împiedice.

Interpreta piesei „Work” şi protagonistul filmului „The Revenant” şi-au început foarte discret relaţia în 2015, când au fost văzuţi împreună la o petrecere organizată la reşedinţa Playboy din Los Angeles, iar de atunci au fost surprinşi de mai multe ori în posturi romantice.