”Băieţii răi” de la BUG Mafia au viaţă grea prin turnee. Durii s-au înghesuit ca sardelele într-o dubiţă!

De: Cancan
Publicat: 13/07/2016 | 22:45
Nu i-am vazut până acum pe Tataee, Uzzi, sau Caddy, cei trei membri ai formaţiei BUG Mafia, conducând limuzine ori afişându-se cu lucruri extravagante, doar ca să impresioneze, şi asta nu pentru că nu ar câştiga mai mult decât decent din muzică. Pur şi simplu, rapperii de la BUG Mafia se situează la polul opus faţă de o anumită categorie de ”artişti” pe care îi ironizează,  datorită pasiunii lor pentru lanţurile groase de la gât şi melodiile lălăite.
 
Acest lucru se vede mai tot timpul, iar CANCAN.ro i-a fotografiat întâmplător weekendul trecut, pe drumul lor către litoral, unde urmau să susţină un concert. Toată trupa, adică cei trei solişti, dar şi ”auxiliarii” din backstage, nu au avut nici o problemă să călătorească într-o dubiţă de opt locuri, la fel ca pe vremuri, prin anii 60, când trupele rock and roll străbăteau America în lung şi-n lat la bordul unor asemenea dubiţe deloc încăpătoare. 
Revenind însă la băieţii de la BUG Mafia, aceştia au oprit la o benzinărie de pe Autostrada Soarelui, pentru o mică ”reîmprospătare” iar apoi s-au grupat cuminţi lângă maşină, pentru a urca la bordul micii nave galactice care avea să-i ducă în faţa fanilor. 
Fără grabă, au urcat rând pe rând, ocupându-şi disciplinaţi locurile, căci nimic nu se compară cu atmosfera de gaşcă în drum spre mare! În formaţie completă, ”mafioţii” au susţinut un concert memorabil la Costineşti, şi la fel ca în ultimii ani, au fost aclamaţi de mulţime. (Gabriel Niculescu)