Cum a reacţionat cumnata lui ILIE NĂSTASE când a aflat de boala surorii sale! Ce gest a făcut blonda pentru BRIGITTE SFĂT

De: Cancan
Publicat: 02/07/2016 | 09:29

După ce Brigitte Sfăt a şocat o lume întreagă anunţând, tristă, că, la un control de rutină, i-au fost descoperite două tumori şi, totodată, parcă într-un moment în care a vrut să pună în ordine totul în viaţa ei, şi-a cerut scuze faţă de toţi cei din jurul ei, familia vedetei a început să se apropie şi mai mult de ea.

Iar prima care a făcut un gest incredibil este chiar sora ei mai mică, Cristina, cea care a renunţat la o excursie de vis petrecută prin cele mai exclusiviste staţiuni din Franţa, Italia sau Spania. Astfel, focoasa blondină s-a întors de urgenţă la Timişoara pentru a vedea ce se întâmplă cu sora ei, aşteptând să se revadă după câteva săptămâni.

Brigitte Sfăt a descoperit tumorile săptămâna trecută, în urma unui control amănunţit. Conform spuselor lui Ilie, aceasta urmează să facă investigaţii la Viena, unde va cerea părerea şi altor medici, existând posibiltatea să se opereze chiar în capitala Austriei.