Cum şi-a prezentat MONICA GABOR biografia în America:”Sunt cea mai mare … a Romaniei!”

De: Cancan
Publicat: 05/11/2016 | 16:22

Originară din Bacău, Monica şi-a început cariera ca model la o vârstă foarte fragedă: 15 ani. A ajuns în Capitală pe când era elevă în ultimul an de liceu şi nu la mult timp a devenit iubita unui milionar de notorietate la acea vreme: Irinel Columbeanu.

În prezentarea ei, însă, nu se aminteşte absolut nimic de fostul soţ, iar cariera sa stralucitoare în modeling a fost completată şi de succesul pe care l-a cunoscut în… televiziune. Monica Gabor, o apropiată a actorilor Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, a fost încurajată de aceştia să urmeze o carieră în televiziune.

Iubita lui Mr. Pink se considera “un model de înaltă clasă” considerat “comoară naţională în România”. Prezentarea ajunge în punctul culminant odată ce Monica devine… “una dintre cele mai faimoase personaje din istoria României”.

Arşinel: „Era fata care gusta din mâncare

Actorul Alexandru Arşinel, pe care Monica îl menţionează în CV-ul ei, este destul de rezervat cu privire la sfaturile pe care i le-a dat de-a lungul colaborării lor. Ce-i drept, însă, Monica nu a avut de-a face cu partea “culturală” a emisiunii.

Modelul s-a prezentat drept o apropiată a actorilor Alexandru Arşinel şi Stela Popescu

“Mi-aduc aminte de Monica, a fost invitată vreo jumătate de an la emisiunea «Sare şi piper» pe care o aveam împreuna cu Stela Popescu la Naţional TV. Ea era fata care gusta din mâncare, comenta, erau primele momente în care apărea o mică starletă. Deşi domnul Columbeanu era atunci în deplină putere financiară, ea se comporta foarte normal. Sunt convins că i-am spus să urmeze o carieră în televiziune”, mărturisea actorul.