Giulia Anghelescu se îmbrăţişează cu un băiat, sub privirile soţului!

De: Cancan
Publicat: 21/08/2016 | 15:42

Giulia nu este doar o cântăreaţă de succes, ci şi o mamă de succes, ba chiar şi o soţie de succes. Cu propria siluetă se află într-o relaţie foarte bună, arătând, după cum se poate vedea, foarte bine. A început să slăbească la scurt timp după ce a născut a doua oară. „Încă de a doua zi după ce am născut, am adoptat un regim alimentar foarte sănătos care să mai şi ajute cu alăptatul şi mai apoi să dau jos kilogramele acumulate pe perioada sarcinii. Am slăbit până acum 28 de kilograme şi, din acest moment, nu mai am de dat jos nici măcar 100 de grame, ci doar să mă ţin de sport pentru a-mi tonifia corpul“, a declarat cântăreaţa pentru revista SPY.

Giulia se află la mare cu familia.

În poze o vedem pe Giulia cu băieţelul ei în braţe, e o chimie specială între ei, nici nu s-ar putea altfel. Micuţul Eduard Mikael este zâmbitor şi pare foarte încântat să fie ţinut în braţe de o femeie frumoasă, care întâmplător e chiar mama lui. Şi, în timp, ce Giulia era cu băieţelul, Vlad se ocupa de fetiţa lor, Antonia, aşa cum se şi face într-o familie în care fiecare îşi ştie rolul la perfecţie.

Răzvan Sava