Graviduţa ANDREEA TONCIU îi face zile fripte soţului ei: „L-a cam speriat pentru că…”

De: Cancan
Publicat: 04/05/2016 | 16:14

Spre deosebire de alte vedete de la noi care se bucură de o sarcină uşoară, bruneta are numai probleme, iar stările ei schimbătoare îi cam fac zile fripte soţul ei, Daniel.

„Am fost prin magazine să iau tot ce îmi trebuie pentru fetiţa mea. Îmi vine să cumpăr tot din toate magazinele. Nu ştiu în ce o să o îmbrac când vom pleca din spital. În rest, ce să vă spun, de ceva timp m-am mutat la mama care are grijă de mine. Daniel are probleme cu mine în ultima vreme că am stări foarte schimbătoare, ba plâng, ba râd. Nici eu nu mai înţeleg nimic din ele. I-am  spus că vreau să mă întorc la muncă din septembrie, iar acest lucru l-a cam speriat pentru că nu este de acord cu apariţiile mele pe sticlă”, a spus Andreea.

După o relaţie tumultoasă cu fotbalistul Nicolae Mitea, Andreea Tonciu şi-a găsit liniştea în braţele unui tânăr pe nume Daniel Niculescu. Cei doi au atras toate privirile pentru prima dată, la petrecerea de nuntă a Sânzianei. În noiembrie 2015, aceasta a anunţat că este însărcinată, iar la începutul acestui an, cei doi au făcut cununia civilă.