PAVEL BARTOŞ înregistrează la OSIM una dintre vorbele sale celebre – ”Popor talentat, te-am pupat!”

De: Cancan
Publicat: 14/04/2016 | 15:19

Pavel Bartoş vrea să înregistreze sintagma ”Popor talentat, te-am pupat!” pentru clasele 35 – Publicitate, conducerea şi administrarea afacerilor, lucrări de birou; 41 – Educaţie, instruire, divertisment, activităţi sportive şi culturale; 42 – Proiectare şi dezvoltare hardware şi software, informează paginademedia.ro.

Actorul a declarat că va folosi salutul pentru site-ul său. Actorul deţine domeniul pavelbartos.ro.

Este o vorbă lansată de mine şi va fi motto-ul site-ului meu, pe care îl voi relansa vinerea viitoare. Deocamdată atât, dar nu se ştie niciodată ce ne rezervă viitorul şi în ce mai poate fi dezvoltat„, a declarat Bartoş.

Salutul „Popor talentat, te-am pupat” s-a auzit la Pro TV încă din primul sezon Românii au talent. Show-ul TV se află acum la al şaselea sezon, care a debutat, la Pro Tv, pe 19 februarie, şi este difuzat în fiecare vineri, de la ora 20.30.