Prima reacţie a Prinţesei de Aur, după ce a fost eliminată de la ’’X Factor’’! Ce a declarat cântăreaţa:’’Am rămas dezamăgită…‘’

De: Cancan
Publicat: 18/12/2016 | 15:14

Loredana a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj, prin care le mulţumeşte celor care au susţinut-o, dar îşi exprimă şi dezmăgirea, aceea că a fost eliminată pe ultima sută de metri.

‘’Vă mulţumesc din suflet pentru că m-aţi susţinut cu atâta putere de la început şi până la sfârşit în acest concurs „X Factor „. A fost o etapă frumoasă din viaţa mea am întâlnit oameni minunaţi dar, drumul meu s-a oprit în semifinală. Am vrut din tot sufletul şi am sperat să ajung în marea finală chiar dacă nu câştigam. Banii nu aveau o importanţă maximă pt mine, ci efortul depus de mine în toţi aceşti ani de muncă. Preferam să mă fi eliminat în prima audiţie nedându-mi şansa a gusta lumea muzicii adevărate. (…) Nu pot să înţeleg şi am rămas dezamăgită pentru că din prima aleasă am ajuns ultima ( Duel) şi în sfârşit să fiu scoasă afară. Pe toată durata concursului juraţii m-au încurajat maxim pentru puterea vocii mele. Mulţumesc „Ursuleţului meu Balu” pentru toată puterea care mia transmis-o bunăvoinţa şi implicarea lui. Sper să îl mai văd pentru că eu că persoană il am la suflet. Eu voi continua pentru mine şi pentru toată lumea care mă iubeşte să urc cât mai multe scări. Vă pup şi vă iubesc enorm şi vă doresc un Crăciun Fericit! Semnat, a voastră Prinţesa de aur”, a scris Loredana Anghelache pe pagina ei de Facebook.