SCARLATACHE, campion al României la fotbal, s-a modernizat. Face poze în parc cu DRONA!

De: Cancan
Publicat: 21/05/2016 | 23:00

Scarlatache a mai fost campion şi cu Dinamo Bucureşti, cu care a câştigat şi o Cupă a României, aşa că se poate considera un fotbalist împlinit. În aceste condiţii, e normal ca, după un sezon greu, fotbalistul să îşi ia soţia şi drona şi să meargă în parc pentru a se bucura de viaţă, aşa cum se poate vedea în revista Ciao!

Cum el şi Beatrice nu fac parte din categoria vedetelor vânate de paparazzii, cei doi au vrut să fie siguri că îi fotografiază şi pe ei cineva, aşa că şi-au luat drona cu ei. Decât să îţi angajezi fotograf personal, mult mai convenabil esă îţi cumperi o dronă .

Beatrice pozează foarte frumos în faţa dronei. Când drona spune „Cu-cu!“ şi „Pă-să-ri-ca “ , Beatrice îşi ia un zâmbet profesional şi pozează ca la carte, sub privirile de campion ale lui Scarlatache. (Răzvan Sava )