VALENTINA PELINEL s-a decis să vorbească! Vedeta a explicat de ce a făcut asta:”Este o alegere asumată”

De: Cancan
Publicat: 08/07/2016 | 11:45

Valentina Pelinel a explicat în detaliu cum  este viaţa sa de când a adus pe lume bebeluşul şi care sunt activităţile pe care le face zilnic.

Milan Cristian e comoara din viata mea şi universul meu este complet doar prin simpla lui prezenţă. Mi-am asumat acest moment esenţial din dezvoltarea bebeluşului şi sunt foarte fericită să-i pot dărui tot ce am mai de preţ astfel încât adaptarea lui la noua viaţă să fie fluentă şi lină. De aceea, în ultima lună, viaţa mea publică s-a redus la activitatea online; pe contul meu de facebook îmi ţin fanii la curent cu ce se întâmplă, printre desele sesiuni de masă ale lui Milan şi momentele, foarte scurte ce-i drept, în care mă odihnesc pentru a putea face faţă orarului de somn, masă şi răsfăţat. E solicitant, dar minunat!”, spune Valentina pe femeide10.ro.

În viaţa Valentinei, prioritar este băieţelul ei, încercând să  creeze un univers doar pentru ei doi.

Timpul trece altfel acum pentru mine şi bebeluşul meu, iar acest univers al nostru pe care am reuşit să-l creăm împreună este mai preţios decât orice interviu, declaraţie publică sau apariţie la televizor. Sunt sigură că voi înţelegeţi cât de important este acest moment în viaţa noastră, iar faptul că aleg să îl petrec departe de ochii presei nu este o aroganţă, ci o alegere asumată, aceea de a fi alături de Milan Cristian aşa cum are el nevoie de mine: total, complet, plin de iubire şi recunoştinţă în spaţiul nostru privat. Iubire, lăptic şi jucării. Aşa arată acum universul meu”, a mai spus manechinul.