Vedetele au dezvăluit! De ce preferă altceva decât maşina

De: Cancan
Publicat: 16/07/2016 | 23:55

Cabral ar merge cu orice altceva decât cu maşina. Pe de o parte din pasiune, pe de alta pentru că aşa se poate strecura mai repede prin trafic. „Nu‑s făcut să merg pe motor prin Bucureşti, e ceva ocult. În acelaşi timp, însă, am nevoie de viteză de mişcare şi de mobilitatea pe care ţi-o oferă cele două roţi, aşa că merg prin oraş cu bicicleta. Am două, una mecanică şi una asistată electric, merg cu amândouă, în funcţie de timpul disponibil şi de distanţa pe care o am de parcurs. Însă, oricât de mult este lăudat mersul cu bicla, la noi este încă destul de periculos“, declară Cabral.
Dani Oţil este un mare fan al vehiculelor pe două roţi. Când vine vorba despre motoare, preferă „sportivele“, mai precis modelele enduro şi motocros. El a făcut însă o pasiune şi pentru scuterul şi bicicleta electrice. „Merg foarte mult cu scuterul şi cu bicicleta electrice. Şi e super, la bicicletă trebuie să dai din pedale de cinci ori mai puţin decât în mod normal, scuterul îl încarci o dată la două zile la priză, ca pe telefonul mobil“. Un astfel de scuter costă până în 4.000 de euro, cea mai ieftină bicicletă electrică, maximum 1.500 de euro, iar cea mai scumpă ajunge şi la 7.000 de euro”.
Şerban Copoţ luptă împotriva poluării. Artistul şi-a luat în serios rolul eco şi tocmai de aceea se deplasează doar pe bicicletă. Singurele excepţii în care Şerban foloseşte maşina sunt pe perioada iernii, când este prea frig pentru a merge cu bicicleta, sau când se deplasează la concerte pe distanţe mai lungi.
Trecut de 60 de ani, Ilie Năstase continuă să fie un tip activ. Fostul mare tenisman a trăit mulţi ani la Paris şi a rămas cu obiceiul de a merge cu scuterul şi cu bicicleta. Din obişnuinţă, dar şi din spirit practic, după ce permisul i-a fost suspendat. „Când am împlinit 60 de ani, Ion Ţiriac mi-a făcut cadou un scuter, pe care l-am avut şi la Paris şi cu care mă plimb azi prin Bucureşti“, mărturiseşte Ilie Năstase pentru revista CIAO!.

Gabi Balint este un alt bărbat trecut de prima tinereţe care este înnebunit după motociclete. Fostul fotbalist de la Steaua a transformat această pasiune într-un adevărat hobby, dar recunoaşte că nici economia de timp şi de bani nu este de neglijat. „Am un motor Harley Davidson cu care merg aproape peste tot. Merg cu motorul pentru că mă deplasez mai repede decât cu maşina, e un hobby, dar fac şi economie, consumul mediu fiind de cinci litri la suta de kilometri. Din când în când, mă mai dau şi cu bicicleta, pentru că astfel fac şi mişcare“, a declarat Gabi Balint.
Liderul trupei Direcţia 5 este unul dintre cei mai vechi bikeri din showbizul autohton. El deţine un adevărat parc moto, cu două motociclete şi două scutere, pe care le foloseşte prin oraş mult mai des decât maşina. Atunci când este fotografiat de paparazzi, de cele mai multe ori Sorin Brotnei e pe bicicletă. De altfel, cântăreţul este un mare împătimit al bicicletelor. Chiar şi majoritatea iubitelor lui sunt mare fane ale biclelor.
Pe vremea când juca rolul lui „Garcea“, Mugur Mihăescu schimba maşinile ca pe şosete. A avut în jur de 20, iar pentru o perioadă a condus un „aspirator de femei“, Lamborghini Gallardo, de peste 150.000 de euro. Ce spune acum despre maşini? „Nu îmi mai plac deloc. Mi-au plăcut, mi-am făcut damblaua, dar gata. Mi-am dat seama că nu au personalitate, că toate maşinile sunt la fel, adică nişte cutii. Maşinile mele sunt acum bicicleta, scuterul sau motocicleta. Merg şi cu metroul”.