Victima lui ”Pavarotti din Carpaţi” a rupt tăcerea pentru CANCAN.ro ”Costel Busuioc m-a bătut şi apoi…”

De: Cancan
Publicat: 13/08/2016 | 00:01

CANCAN.ro a arătat, în exclusivitate, faţă nevăzută a cântăreţului de operă ajuns pe scenă direct de pe schelele de construcţii, pentru că toată lumea ştie faptul că vocea sa de aur l-a transformat pe Costel Busuioc din zidar în cântăreţ de operă. Dacă în urmă cu câţiva ani ştirea că artistul a fost implicat într-o bătaie într-o spălătorie auto a trecut relativ neobseervată, iată însă că episoadele violente din viaţa cântăreţului internaţional de operă nu sunt singulare! Un tânăr îl acuză că l-ar fi bătut, în urmă cu mai bine de doi ani, iar victima şi-a căutat dreptatea în justiţie. Procesul în care Busuioc este judecat pentru loviri şi alte violenţe a început deja şi va avea termen în luna septembrie, după ce judecătorii au apreciat că toate actele întocmite de procurori au fost în conformitate cu legea, ceea ce înseamnă că pentru Costel Busioc nu vin zile uşoare, riscând chiar şi doi ani de închisoare.

Bărbatul lovit de ”Pavarotti din Carpaţi” a declarat pentru CANCAN.ro că vrea să-i dea o lecţie artistului şi să-l facă să plătească pentru răul pe care i l-a provocat. Constantin Pelcea ar vrea ca judecătorii să găsească cea mai bună pedeapsă pentru Busuioc, fie că asta înseamnă să-l trimită la închisoare ori să-l oblige la plata unor despăgubiri băneşti substanţiale.

”De aproape 2 ani am fost lovit si agresat de catre artistul Costel Busuioc. Cercetările au durat mult pentru că tot timpul invoca faptul că el este artist si că pleacă in turnee în străinătate. Din ce am urmărit pe facebook abia s-a întors in ţară, după ce a cântat in biserici în Statele Unite. În luna iunie a fost depus dosarul la Judecătoria Timisoara. Nu este singurul caz de agresiune in care acest aşa-zis artist este implicat” a explicat victima pentru CANCAN.ro. (Gabriel Niculescu)