SORE are o temere imensă legată de ERIN! Ce a mărturisit cântăreaţa

De: Cancan
Publicat: 20/09/2016 | 13:23

Momentul apariţiei ei pe lume a fost cel mai fericit din viaţa cântăreţei care trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu iubitul pe care preferă să îl ţină cât mai ascuns. Însă, deşi fiica ei este sănătoasă, iar proiectele profesionale merg la fel de bine ca înainte de sarcină, Sore a mărturisit într-un interviu realizat în direct că are totuşi o temere imensă legată de Erin.

„Îmi este foarte teamă de perioada adolescenţei, sper să nu fie o adolescentă greu de suportat şi să-i rămână educaţia primită de acasă”, a declarat Sore. „Vara asta a fost una de somn şi de stat cu fetiţa mea. Am descoperit că îi place apa, a învăţat să înoate cu colacul. E atât de bine şi de frumos! Iubitul meu mă ajută constant, suntem o echipă. Am şi o bonă care mă ajută patru zile pe săptămână şi este o femeie minunată! Deşi credeam că va fi mai greu, am revenit pe scenă la doar două luni de la naştere, când am avut primul concert, iar în septembrie voi lansa un nou single, cu videoclipul filmat la Paris. Cât despre un alt copil, e prea devreme încă să vorbesc despre asta, poate mai târziu, dar rămâne de văzut”, a mai adăugat Sore.

(Georgiana Laciu)