Veste bună pentru BRAD PITT, după divorţul oficial de ANGELINA JOLIE. Ce se întâmplă cu actorul

De: Cancan
Publicat: 23/11/2016 | 16:47

Mai exact, acesta a scăpat de ancheta în care era vizat de către FBI pentru presupusul comportament abuziv asupra fiului său Maddox, în timpul unui zbor cu avionul, în luna septembrie a acestui an.

Acuzaţiile priveau un incident avut de actor cu fiul său, Maddox, de 15 ani, pe durata unei călătorii cu avionul între Franţa şi Los Angeles. Anturajul Angelinei Jolie a susţinut că actorul l-a lovit pe adolescent.

„În replică la acuzaţiile cu privire la un zbor (…) în care se aflau Pitt şi copiii săi, Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a revizuit circumstanţele (incidentului) şi nu va continua ancheta“, a declarat poliţia federală într-un comunicat de presă.

Actorul în vârstă de 52 ani, care a format alături de Angelina Jolie cuplul cel mai adulat de la Hollywood, „nu va mai face obiectul niciunei acuzaţii pe acest subiect“, a precizat FBI. Acest anunţ marchează cea de-a doua victorie pentru actor, care fusese deja achitat de acuzaţia de agresiune în cadrul anchetei conduse de Departamentul pentru copii şi servicii familiale din Los Angeles, scrie Agerpres.

Angelina Jolie, 41 de ani, a intentat divorţ în luna septembrie, invocând diferenţe ireconciliabile. Ea încearcă să obţină custodia exclusivă a celor şase copii ai cuplului, în timp ce Brad Pitt doreşte custodia comună.