Si-a pariat propria viata

De: Cancan
Publicat: 25/04/2009 | 00:00

CARITATE. Jon va dona banii de pe pariu unei fundatii care lupta impotriva cancerului Mare amator de jocuri de noroc, britanicul Jon Matthews, care a fost diagnosticat cu cancer in faza terminala, este convins ca va insela moartea si ca va trai pana in vara anului 2010, infirmand astfel previziunile medicilor, care nu ii mai dau nicio sansa de supravietuire. Alina Creanga Cand doctorii de la spitalul Harefield, din Middlesex, i-au spus britanicului Jon Matthews ca mai are doar cateva luni de trait, barbatul a hotarat sa le demonstreze acestora ca se inselau. Pensionarul care sufera de mesothelioma, o forma de cancer provocata de expunerea la azbest, a fost atat de convins ca va reusi sa invinga moartea, incat nu a ezitat sa puna la bataie 112 euro si sa isi parieze viata. „Daca reusesc sa supravietuiesc pana in vara lui 2010, voi castiga peste 40.000 de euro. Clientii agentiei de pariuri la care am apelat au fost impresionati de povestea mea de viata si au decis sa intre in joc”, a povestit britanicul, care a marturist ca are un as in maneca. De ceva vreme, Jon urmeaza sfaturile unui specialist indian in homeopatie si se simte deja mult mai bine. „Medicii de la spitalul unde ma tratam mi-au spus ca nu mai au ce sa imi faca si mi-au recomandat morfina pentru a-mi calma durerile. Disperat, am decis sa apelez la homeopatul indian, ale carui ierburi sper sa ma ajute sa traiesc cat mai mult”, a adaugat Matthews, care, desi bolnav de cancer, fumeaza 30 de tigari pe zi.