Si-a redecorat biroul cu 1,2 milioane de dolari

De: Cancan
Publicat: 27/01/2009 | 00:00

RISIPA. Dupa ce si-a amenajat biroul cheltuind o avere, Thain a demisionat din functie John Thain si-a redecorat biroul cu perdele de 28.000 de dolari, scaune de 87.000 de dolari si covoare de 131.000 de dolari. Directorul executiv al companiei americane Merrill Lynch, John Thain, a cheltuit, anul trecut, 1,2 milioane de dolari pentru decorarea biroului sau. Anul acesta compania a fost preluata de Bank of America in urma unei tranzactii negociate de autoritatile guvernamentale, iar Thain a demisionat din functie, dupa doar cateva saptamani. El a fost insa aspru criticat pentru averea cheltuita pentru amenajarea biroului, in timp ce firma facea fata cu greu crizei financiare, pierzand opt miliarde de dolari. „In timp ce firma avea probleme, John Thain i-a platit 800.000 de dolari decoratorului Michael Smith (n.r. – cel care s-a ocupat de amenajarea Casei Albe la cererea lui Barack Obama) si a cheltuit 131.000 de dolari pe doua covoare, 87.000 de dolari pe doua scaune, 13.000 de dolari pe un candelabru, 5.000 de dolari pe o oglinda, 28.000 de dolari pentru patru perdele si 1.400 de dolari pe cosul de gunoi”, se arata intr-un comunicat al Bank of America. (C.T.)