Sicriu alb pentru Alina, victima crimei de la Mangalia. Tradiții teribile la înmormântarea fetei

Publicat: 10/08/2023 | 13:31
Alina Ciobanu, condusă pe ultimul drum / Foto: Facebook, Captură Observator

Alina Elena Ciobanu avea 18 ani și o viață înainte. A fost ucisă de prietena cea mai bună, Loredana, într-o cameră de hotel din Saturn, acolo unde erau angajate pe timpul verii. În noaptea de sâmbătă spre duminică, la sfârșitul săptămânii trecute, cele două tinere s-au certat, iar conflictul lor s-a încheiat cu o tragedie. Criminala a pus mâna pe cuțit și a înjunghiat-o în gât pe amica ei. De parcă nu ar fi fost de ajuns chinurile la care a supus-o, aceasta a desfigurat-o și a lăsat-o să agonizeze 30 de minute, până și-a dat ultima suflare. Joi, Alina a fost condusă pe ultimul drum, într-o mare de lacrimi. 

Viața i s-a scurs în doar câteva clipe. Alina Ciobanu a plătit cu viața prețul prieteniei cu Loredana, cea care i-a curmat zilele când nimeni nu se aștepta. În ultima perioadă, cele două nu se mai înțelegeau deloc, iar victima ceruse să fie schimbată din cameră, să nu mai locuiască împreună cu cea care-i era amică din copilărie. Nimeni nu prevestea tragedia care avea să se întâmple. Loredana a pus mâna pe cuțit și a înjunghiat-o în gât pe fosta ei colegă de bancă. De parcă nu ar fi fost de ajuns chinurile la care a supus-o, criminala a mutilat-o pe victimă și a lăsat-o să agonizeze timp de 30 de minute până și-a dat ultima suflare. Deși putea să o salveze, Loredana nu s-a lăsat pradă remușcărilor, așa că a privit cum prietena ei se stinge încet din viață.

CITEȘTE ȘI: ULTIMUL MESAJ PE CARE ALINA CIOBANU I L-A TRIMIS OMULUI DE AFACERI DIN VASLUI CARE AVEA GRIJĂ DE EA: „TRĂIESC O MARE DRAMĂ”

I-a pus trupul neînsuflețit chiar în geamantanul victimei, apoi a mers cu taxiul într-un parc din Mangalia, unde i-a abandonat cadavrul sub o bancă. Un om care mergea la pescuit avea să facă descoperirea macabră și să sune la 112. De acolo, polițiștii au intrat pe fir, au identificat-o pe victimă, dar și pe criminală. Orele treceau și tot mai multe detalii sfâșietoare ieșeau la iveală. Astăzi, 10 august, Alina a fost condusă pe ultimul drum.

CITEȘTE ȘI: RĂSTURNARE DE SITUAȚIE ÎN CAZUL CRIMEI DIN MANGALIA. FAMILIA ALINEI SUSȚINE CĂ ȘTIE ADEVĂRATUL MOTIV PENTRU CARE TÂNĂRA AR FI FOST UCISĂ DE PRIETENA EI

Alina Ciobanu, înmormântată astăzi / Foto: Captură Video

Alina Ciobanu, condusă pe ultimul drum

Trupul neînsuflețit a fost dus în casa unde ea a crescut. Într-o tăcere adâncă a durerii și într-o mare de lacrimi, fata de 18 ani a fost înmormântată. Colegii fetei au purtat toți tricouri albe și au purtat o floare de aceeași culoare. Toată lumea este îndurerată de moartea tinerei. Afaceristul Ionel Sandu a ales o coroană în formă de inimă, din flori naturale, pentru Alina, cea care îi era copil de suflet. Forma coroanei nu a fost aleasă întâmplător, ci pentru că tânăra îi scrisese în ultimul mesaj trimis lui și un emoticon cu o inimă.

Fata a fost condusă pe ultimul drum în rochie albă de mireasă, într-un sicriu alb. Sute de oameni au izbucnit în lacrimi atunci când au văzut cortegiul funerar, iar șase preoți i-au dat ultima binecuvântare fetei. Tatăl acesteia, cel care i-a distrus copilăria Alinei din cauza violenței, nu ar fi fost prezent.