Simina de la Puterea Dragostei și Alex Zănoagă s-au despărțit. Motivul este Jador?

Publicat: 31/08/2019 | 20:25

Simina de la Puterea Dragostei și Alex Zănoagă au trecut prin clipe grele, în urmă cu câteva zile, când au decis să își vadă fiecare de drumul lui. Bruneta nu a mai stat pe gânduri și a plecat de acasă, iar Zănoagă a decis să se distreze în club, însă nu singur, ci alături de două domnișoare. Motivul despărțirii este Jador?

Ei bine, nu. Totul s-a petrecut în urmă cu câteva zile, după ce Simina a fost deranjată de atitudinea iubitului ei la un joc de… cărți. M-a supărat faptul că nu a ținut cont de mine și de felul meu de a fi, în condițiile în care, vorbisem pe această temă și în urmă cu 24 de ore. Sincer, atât de tare m-a afectat cearta, încât, am ales să plec și să nu mai vin acasă. Eram atât de nervoasă, încât am plecat de acasă. Am fost cu Raluca, am mâncat, a trecut timpul, și apoi am dormit la o prietenă.

A două zi, m-am dus la o mânăstire, să mă rog, și am cerut un semn de la Dumnezeu, să știu ce să fac în continuare, să mă întorc sau nu la Alex. Am primit unul, dar nu am să îl spun, prefer să fiu superstițioasă, cert este că în acel moment, am realizat că greșeam și am revenit acasă.

Despre Jador nici nu mai vreau să discut. Este un capitol încheiat de mult timp pentru mine. Nu există nimic între noi, iar subiectul acesta chiar nu-şi mai are rostul!”, a declarat Simina pentru  Wowbiz.ro.

Nu am vrut să stau singur, am lăsat-o pe iubita mea să se liniștească, apoi, am vorbit la telefon. Am realizat imediat că trebuie să trecem peste probleme, fiindcă ne iubim foarte mult, a povestit și bărbatul pentru WOWbiz.ro.