Simona Gherghe a intat în carantină cu cei doi copii „Am momente când pic, când mă panichez”

Publicat: 25/03/2021 | 12:33

Simona Gherghe a mărturisit că localitatea în care ea locuiește a intrat în carantină, motiv pentru care cei doi copii ai săi nu mai pot merge la grădiniță și trebuie să se descurce singură cu ei. Prezentatoarea a spus că este o perioadă foarte grea pentru ea acum.

Simona Gherghe a povestit cât sunt de energici cei mici, sugerând faptul că au nevoie de activități pentru a fi ocupați, pentru a le antrena mintea. Ana Georgia și fiul cel mic Vlad Ioan în vârstă de doi ani stau acum acasă.

„Așa e de incert totul… Stăm lângă București și suntem, din nou, în carantină. Ana nu mai merge la grădiniță, ne descurcăm cum putem, acasă, cu doi copii mici extrem de activi. Nu-mi mai fac planuri mari, am momente când pic, când mă panichez, când parcă nici speranța nu mai e. Îmi fac rău amintirile de anul trecut, când credeam că totul va trece repede.”, a dezvăluit vedeta.

Simona Gherghe, un nou look la „Mireasa”

Simona Gherghe are emisiune de luni până vineri la Antena 1, după ora prânzului. Intră în direct la „Mireasa”, show-ul pe care îl moderează de luni de zile. Recent, aceasta și-a schimbat și look-ul.

„M-am schimbat. Trăiesc azi. Acum. Și mă bucur de faptul că suntem sănătoși. Forografiile astea sunt mici frivolitati, pe care încă mi le permit. M-am întors la blondul meu de acum câțiva ani și asta îmi face bine. Am descoperit un parfum, care mă “îmbracă” magic, mă bucur de Ana și Vlad, de faptul că sunt, încă, mici și pot să-i pup toată ziua… De perspectiva că vineri, sâmbătă, vine primăvară… Trăiesc azi!”, a adăugat ea.

CITEȘTE ȘI: Simona Gherghe, despre incidentul de la Acces Direct! Vedeta își susține colega. „A fost o eroare de securitate”

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult