Simona Gherghe a recunoscut că a trecut printr-o perioadă dificilă după ce a născut a doua oară: ”Chestiile astea m-au devastat”

De: Cancan
Publicat: 23/07/2019 | 17:43
Fotografia emoționantă, publicată de Simona Gherghe: ”Bebe băiețel”

Simona Gherghe a născut pentru a doua oară, la începutul lunii mai, iar odată cu bucuria imensă oferită de acest frumos eveniment, s-au adunat și multe griji, pentru că fetița ei cea mare nu părea să înțeleagă deloc situația.

Prezentatoarea tv a povestit prin ce a trecut fiica cea mare, atunci când frățiorul ei a venit pe lume.

Cât de mult s-a schimbat viaţa noastră în ultimii doi ani. Am făcut doi copii în doi ani. Enorm de mult. Înainte îmi pregăteam vacanţele cu câteva luni, era plăcerea mea, în pauzele de publicitate ca să mă relaxez luam telefonul şi îmi imaginam tot felul de trasee. Suntem într-o altă etapă a vieţii noastre. Eu le-am spus oamenilor că vreau să fiu sinceră. Mi s-a părut foarte greu în prima lună, credeam că o să mă copleşească tot ce mi s-a întâmplat. Prima lună de Vlad. E bine acum, suntem foarte bine. Noi am pregătit-o foarte bine pe Ana, ştia că vine bebe. Pupa burtica dimineaţa, seara la culcare. În momentul în care a venit bebe acasă, Ana a avut un şoc. Eu nu ştiu ce-şi imagina ea. A venit o chestie mică aşa care stă agăţată de mama nonstop, de mama ei şi dintr-o dată copilul s-a schimbat total. A început să plângă mai mult, să fie mai supărată pe mine. Pe mine chestiile astea m-au devastat în prima lună. O vedeam că suferă în halul ăla şi nu puteam să o ajut. Îi spunem acum că peste un an o să iasă amândoi în curte şi o să se joace. Îl pupă toată ziua acum. Dar îl şi pocneşte. Încă mai are momente când e supărată pe mine. Suntem pe drumul cel bun, e mai bine ca acum o lună. Răzvan încearcă să mă echilibreze pe mine”, a spus Simona Gherghe la „Răi da buni”, potrivit Spynews.

Simona Gherghe a scăpat de emoțiile unui vechi proces

Curtea de Apel Iași a pus punct unui proces de lungă durată în care a fost implicată vedeta de televiziune Simona Gherghe, firma care deține postul de televiziunea Antena 1, dar și o fostă invitată de la “Acces Direct”.

Judecătorii ieșeni au decis ca o femeie care, în 2014, a fost invitată în emisiunea de la Antena 1 să îi achite 2.000 de euro doctorului pe care, în cadrul acelei emisiuni, l-ar fi denigrat. Bună de plată este Cătălina Gânceanu, care trebuie să îi plătească suma menționată doctorului Gabi Simiciuc, din județul Vaslui. În primă instanță, Tribunalul Vaslui o găsise vinovată de denigrare și pe Simona Gherghe, pe care a obligat-o, de asemenea, la plata unei sume de 2.000 de euro către medic. Curtea de Apel Iași a exonerat-o, însă, pe vedeta Antenei.

Mărul discordiei din acest dosar a fost o emisiune din data de 22 octombrie 2014, la care Gânceanu a fost invitată pentru a discuta despore situația medicală a fiului ei. În cadrul emisiunii, Gânceanu l-a acuzat pe mediccă a cauzat o boala gravă de care copilul ar suferi.

“Astfel, în cadrul emisiunii, s-a relatat de către pârâta Gânceanu că, în urmă cu 4 ani, s-a prezentat cu copilul la cabinetul particular al reclamantului pentru o consultație în condițiile în care copilul ar avea scaune cu sânge. Reclamantul i-ar fi spus pârâtei că minorul are «viermișori la ficat» , recomandând administrarea medicamentului «vermigal». Pârâta l-a acuzat pe reclamant că, în urma administrării acestui medicament, copilul a suferit o reacție alergică, deși, medicul a fost informat că minorul are astfel de probleme, fiind necesară internarea sa de urgență la Spitalul de copii «Sf. Maria» din Iași, copilul intrând în comă la vârsta de 4 ani”, se arată în sentința judecătorească.

Decizia judecătorilor de la Iași poate fi atacată cu recurs.