Simona Gherghe, primele declaraţii după ce a fost blestemată de Laura Lavric: ”N-a fost deloc o sarcină uşoară!”

De: Cancan
Publicat: 29/05/2017 | 12:19

Simona Gherghe a postat pe o reţea de socializare un mesaj prin intermediul căruia le împărtăşeşte prietenilor ei virtuali impresiile la rece despre experienţa naşterii. Prezentatoarea TV a mărturisit că nu a avut deloc o sarcină uşoară, însă spune că a reuşit să depăşească momentele grele cu brio.

Declaraţiile vedetei vin la numai câteva ore după ce a fost blestemată de Laura Lavric. (mai multe detalii AICI)

”Acum, ca ne-am linistit, dupa primele doua nopti petrecute acasa, simt nevoia sa multumesc unor oameni care mi-au fost alaturi. In primul rand, doctoritei mele senzationale, cea care a fost langa noi inca de pe vremea cand Ana era doar un vis. N-a fost deloc o sarcina usoara, insa doamna doctor a stiut sa-mi linisteasca toate fricile si temerile, sa-mi dea incredere si, mai ales, sa ia cele mai bune decizii in toate momentele critice. Doamna doctor, nu avem cuvinte sa va multumim pentru tot si suntem foarte norocosi ca v-am avut alaturi. Toti cei de acolo au avut grija sa ma ajute, astfel incat experienta asta a nasterii prin cezariana sa nu fie o trauma. Dimpotriva, totul a decurs extrem de simplu, la fel si recuperarea mea. Ii multumesc domnului doctor anestezist. La fel, multumiri din suflet doamnei doctor neonatolog, cea care s-a ocupat de Ana noastra cea grabita. Si nu in ultimul rand, doctorilor si asistentelor de la Sectia de Neonatologie, precum si asisentelor si infirmierelor care au avut grija de mine. Toate gandurile noastre bune merg spre voi”, a transmis Simona Gherghe la două zile după ce a ajuns acasă cu fiica ei, Ana.