Simona Halep a pierdut finala turneului de la Doha: „Nu am putut”

De: Cancan
Publicat: 16/02/2019 | 20:12

Simona Halep nu a reușit să câștige primul trofeu din noul sezon. Ajunsă în finala turneului de la Doha, numărul doi WTA a pierdut în trei seturi în fața jucătoarei din Belgia, Elise Mertens (23 de ani, nr. 21 WTA), scor 6-3, 4-6, 3-6, după două ore și șase minute de joc.

Simona Halep a început excelent meciul. După un game foarte lung, de peste 10 minute, numărul 2 WTA a câştigat pe serviciul adversarei. Elise Mertens a profitat de serviciul mai slab al Simonei și a adus egalarea, 1-1. Halep a reușit să facă 3-1, însă Bertens a egalat din nou, 3-3. De la acest scor, jucătoarea din Constanța nu a mai pierdut niciun game și a câștigat primul set, 6-3.

În actul secund Simona a continuat să câștige. A luat primele două game-uri, dar Bertens a reușit să își revină, scor 2-1. Cele două au mers cap la cap până la 4-4, ca mai apoi adversara din Belgia să trimită meciul în decisiv, după ce s-a impus cu 6-4.

Decisivul a început prost pentru Simona, iar Bertens a luat două game-uri la rând. Simona a egalat la 2-2, iar meciul a continuat să fie unul strâns. Numărul 21 WTA, în vârstă de 23 de ani, a fost mai puternică în picioare, a profitat de greșelile fostului lider mondial și a câștigat partida cu scorul de 6-3.

Finala de la Doha este a opta pierdută de Simona Halep în decisv, din cele 14 disputate. „Aș fi vrut să câștig acest trofeu frumos, dar nu am putut. Felicitări Elise, ai fost jucătoarea mai bună astăzi. A fost o săptămână minunată, dar obositoare, după meciurile din Fed Cup.

Mulțumesc celor care au organizat acest turneu și tuturor celor care m-au susținut. Vin de fiecare dată cu inima deschisă aici, de aceea poate că reușesc să joc cel mai bun tenis al meu„, a spus Simona Halep, care a fost rugată să vorbească și în limba română.

Numărul 2 WTA a transmis și un mesaj în limba română: „Vă mulțumesc tuturor celor din Qatar că ați fost alături de mine și celor de acasă le mulțumesc că sunt tot timpul alături de mine„.