Simona Halep a scăpat de cea mai mare amenințare. Trofeele de Mare Șlem câștigate de româncă nu sunt în pericol

Publicat: 15/10/2023 | 11:30
Sursă Foto: Facebook

Simona Halep poate să răsufle ușurată pentru că trofeele de Mare Șlem pe care le-a câștigat nu sunt în pericol, susține presa americană. Astfel că românca a scăpat de cea mai mare amenințare. 

Totul a pornit de la un mesaj cu subînțeles pe care Serena Williams l-a postat pe rețelele de socializare, în urma verdictului care spune că Simona Halep este suspendată timp de 4 ani pentru dopaj. Jucătoarea de tenis din Statele Unite a făcut o aluzie la titlul câștigat de sportiva româncă la Wimbledon, scriind că „8 e un număr mai bun”. Serena a pierdut atunci în fața Simonei Halep.

Trofeele Simonei Halep nu sunt în pericol

Citește și: SIMONA HALEP, PUSĂ LA ZID, ÎN PLIN SCANDAL DE DOPAJ. „CAUTĂ ȚAPUL ISPĂȘITOR. NU A FOST SINGURA ATLETĂ CARE A FOLOSIT ACEL PRODUS ÎN ACEA ZI, LA US OPEN”

Presa americană a sărit în apărarea româncei. Jurnalistul Jon Wertheim a analizat criticile Serenei Williams la adresa Simonei Halep și i-a dat campioanei cea mai bună veste. Omul de presă a susținut că nu ar trebui să se pună în discuție retragerea titlurilor sau a banilor pe care românca i-a câștigat. Teoria lui face referire la faptul că nu există dovezi care să ateste că Simona Halep s-ar fi dopat în anul 2019, atunci când a câștigat al doilea titlu de Grand Slam din carieră, învingând-o în finală pe rivala ei, Serena Williams.

„N-ar trebui să avem o problemă cu luarea titlurilor și banilor câștigați de la atleții murdari, dar această decizie trebuie să fie susținută de dovezi. Nu există nicio dovadă care să sugereze că Simona Halep a trișat în 2019, anul în care a învins-o pe Serena Williams în finală la Wimbledon”, a spus jurnalistul american Jon Wertheim, potrivit tennisuptodate.com.

Sursă Foto: Instagram

Simona Halep s-a mutat în Franța, după suspendare

În luna septembrie, sportiva româncă a primit o suspendare de patru ani pentru dopaj, după ce a fost depistată pozitiv pentru Roxadustat la US Open 2022.

Potrivit raportului Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA), Simona Halep s-a mutat în Franța. Informația este precizată în motivarea tribunalului în procesul de dopaj.

Citește și: „SIMONA HALEP SE CĂSĂTOREȘTE DIN NOU ȘI VA AVEA DOI COPII!” O CELEBRĂ CLARVĂZĂTOARE PREZICE VIITORUL EX-LIDERULUI WTA

„Doamna Halep este un cetățean român de 31 de ani, în prezent stabilită în Franța. Este o jucătoare profesionistă de tenis cu reputație internațională și a obținut un mare succes în carieră. A fost de două ori pe locul 1 mondial la simplu, în 2017 și 2019. Ea are 24 titluri de simplu, incluzând Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019”, se arată în prezentarea tribunalului.

Cu toate acestea, Simona Halep dorește să lupte până la capăt. Jucătoarea de tenis a fost șocată de verdictul primit pentru că susține că este nevinovată și vrea să își facă dreptate.

“Aș putea spune că sunt șocată și este o mare nedreptate ce se întâmplă. Nu am luat niciodată dopaj și nu m-am dopat absolut niciodată și toate acestea o să iasă la iveală într-o bună. Sunt convinsă că într-o zi o să dovedesc că sunt nevinovată și sunt curată. Toate analizele mele de sânge au fost negative și nu s-au găsit absolut niciodată substanțe interzise. La urină, doar pe data de 29 când a ieșit o cantitate infimă de Roxadustat și aceasta a fost totul. Acum trebuie să ajung la TAS, o să fac apel la această decizie fără sens din punctul meu de vedere”, a spus Simona Halep, după că a primit veridictul.