Simona Halep, desfiinţată de presa internaţională după dezastrul cu Wozniacki!

De: Cancan
Publicat: 26/10/2017 | 11:21

Site-ul WTA a caractertizat victoria lui Wozniacki drept „o furtună pestre Simona Halep. Daneza a continuat forma bună de la Turneul Campioanelor, unde a pierdut până acum doar patru game-uri”, în timp ce Tennis World a scris că Halep a fost „demolată  de Wozniacki în doar 64 de minute. Halep s-a chinuit să intre în meci şi a comis multe greşeli neforţate”.

Publicaţia Tennis Circus nu a trecut cu vederea faptul că Simona Halep a făcut „o partidă dezastruoasă! Românca a suferit o lecţie severă într-un joc în care a câştigat doar două game-uri”.

Cei de la „El Mundo Deportivo” nu-şi explică forma slabă a Simonei Halep în acest meci: „O Halep de nerecunoscut a fost învinsă de Wozniacki, care a profitat din plin de starea de nervozitate a româncei”.

Numărul unu mondial, Simona Halep, a pierdut categoric meciul cu daneza Caroline Wozniacki, locul 6 WTA, în a doua rundă din Turneul Campioanelor, scor 0-6, 2-6, după un meci care a durat o oră.

În cel de-al doilea meci al rundei a II-a din Grupa Roşie, Garcia a învins-o pe Svitolina cu scorul de 6-7, 6-3, 7-5.

În clasamentul Grupei Roşii conduce Wozniacki cu două victorii, daneza fiind urmată de Halep şi Garcia, ambele cu câte o victorie. Pe ultimul loc în grupă se află Svitolina, aceasta înregistrând două înfrângeri.  

Cristi P.