Simona Halep, din nou pusă la zid: „Mesajul ei dezgustă lumea tenisului!” Cine o critică pe sportiva noastră | GALERIE FOTO

Publicat: 17/11/2022 | 11:51

Faptul că Simona Halep a fost depistată pozitiv cu Roxadustat la un control efectuat la US Open 2022 a șocat lumea sportului. Sportiva noastră are tot mai mulți contestatari, inclusiv în rândul jurnaliștilor, care nu înțeleg atitudinea ex-liderului WTA față de fostul ei antrenor, Patrick Mouratoglou.

În urmă cu o săptămână, Simona Halep i-a pus pe jar pe fanii „sportului alb” după ce l-a felicitat, pe rețelele sociale, pe Holger Rune după victoria lui de la Paris Bercy. Totodată, și-a exprimat și admirația față de Patrick Mouratoglou, antrenorul cu care colabora când a fost prinsă dopată.

Felicitări, Holger Rune! Mi-a plăcut să te văd jucând. Sunt mândră de antrenorul meu, Patrick Mouratoglou, o persoană specială„, a scris, la momentul respectiv, Simona Halep, în mediul online.

(VEZI AICI: CE PASTILE IA ZILNIC SIMONA HALEP. DANA SAFTA, MEDIC ORL: „AM ACCEPTUL EI SĂ VĂ DEZVĂLUI” + „AVEA PERICOL DE TROMBOZĂ” | GALERIE FOTO)

„Mesajul ciudat al spălatei pe creier…”

Fanii tenisului și jurnaliștii nu înțeleg nici acum gestul Simonei Halep, pe care l-au catalogat nepotrivit, având în vedere problemele cu care se confruntă sportiva.

Mesajul ciudat al spălatei pe creier Simona Halep pentru a sărbători realizarea antrenorului Patrick Mouratoglou dezgustă lumea tenisului„, au titrat jurnaliștii de la Essentially Sports.

Patrick Mouratoglou și Simona Halep

Câți bani a câștigat Simona Halep din tenis

După ce a fost depistată pozitiv, Simona Halep a fost suspendată provizoriu. Până la un verdict final, poate evolua, însă, la turnee demonstrative. Ex-liderul WTA nu are, însă, probleme financiare, de-a lungul carierei câștigând, pe teren, peste 40 de milioane de dolari.

  • $159,951,008: Novak Djokovic
  • $131,700,371: Rafael Nadal
  • $130,594,339: Roger Federer
  • $94,816,730: Serena Williams
  • $63,248,285: Andy Murray
  • $43,280,489: Pete Sampras
  • $42,403,103: Venus Williams
  • $40,203,437: Simona Halep
  • $38,777,962: Maria Sharapova
  • $35,330,662: Stan Wawrinka
Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult