Simona Halep, în Grupa Roşie la Turneul Campioanelor!

De: Cancan
Publicat: 20/10/2017 | 16:03

„Să ajung pe scenă, în aceşti pantofi, a fost mai greu decât un meci de tenis. Vreau să le mulţumesc tuturor, fanilor, şi vreau să mă bucur de aceste zile. Am o tradiţie: când câştig un meci îmi fac câte un cadou, aşa că sper să câştig câteva meciuri aici ca să pot merge la shopping”, a declarat Simona Halep.

În disputele directe cu Elina Svitolina, compatrioata noastră are un bilanţ echilibrat, ambele jucătoare având câte două victorii. Cu cea de-a doua adversară din grupă,

Caroline Wozniacki, Simona Halep are palmares negativ, câştigând doar două meciuir din totalul de cinci disputate împotriva acesteia. Singura adverară împtoriva căreia Halep are palmares pozitiv este Caroline Garcia, scorul întâlnirilor directe fiind de 2-1 în favoarea româncei.

Statistica arată că în acest an Simona Halep a câştigat doar două meciuri împotriva adversarelor din grupa din care face parte, cu care s-a întâlnit de şase ori.

În cealaltă grupă, „Grupa Albă” au fost repartizate favorita numărul doi, Garbine Muguruza dar şi Karolina Pliskova,Venus Williams, Jelena Ostapenko.

Dacă Halep are în „Grupa Roşie” doar două victorii din şase împotriva adversarelor pe care le întâlneşte, în schimb în „Grupa Albă”, Muguruza are palmares pozitiv împotriva adversarelor având patru victorii din totalul de şapte întâlniri cu acestea.

Cristi P.