Simona Halep, la momentul adevărului. Lucrul care o înspăimântă cel mai mult. “Mi-e frică de…” Ce superstiții are liderul WTA

Publicat: 28/08/2018 | 13:30

Simona Halep a dezvaluit care sunt superstițiile ei înaintea fiecărei partide. Sportiva noastră a precizat că este tipicară și că doar antrenorul are voie să-i atingă geanta sau rachetele cu doar câteva minute înainte să intre pe teren. Liderul WTA a mai dezvăluit și lucru de care îi este cel mai frică.

Nu se atinge nimeni de geanta mea şi nici de rachete. Doar antrenorul. Sunt destul de tipicară, mi le pun în același loc, pictez racordajul, îmi pun semnul la fel, identic tot timpul, țin racheta într-o anume poziție tot timpul când încep punctul, cu logo-ul în sus. Sunt niște chestii pe care le asimilezi zi de zi și, când se schimbă ceva, parcă nu mai simți mingea la fel de bine. Și de aceea încerc să nu schimb nimic.

Mi-e frică de avion, deși merg de două ori pe săptămână cu el. Am dureri de stomac, dar încerc să mă gândesc la altceva. Mă uit pe geam. Mă uit la nori, singură încerc să trec peste asta. Iar dacă este un avion de dimensiuni mici, este și mai rău. Nu mai vreau să mă urc în veci într-un astfel de aparat de zbor„, a declarat Simona Halep.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult