Simona Halep s-a calificat în finala Roland Garros!

De: Cancan
Publicat: 08/06/2017 | 21:04

Simona Halep o va întâlni în finala Roland Garros pe jucătoarea letonă Jelena Ostapenko, ce a împlinit astăzi 20 de ani.

Ostapenko a învins-o în semifinale pe elveţianca Timea Bacsinszky, ce şi-a serbat şi ea aniversarea astăzi.

Dacă va cuceri trofeul, Simona Halep va deveni numărul 1 mondial!

Primele declaraţii ale Simonei Halep după calificarea în finală: „Nu am nimic de pierdut”

„Este incredibil, un sentiment uriaş. Am uitat ce s-a întâmplat ieri. A fost greu să joc împotriva Karolinei. Sper să joc mai bine în finală decât ultima oară. Sunt multe steaguri româneşti aici, sper ca la anul să fie unul şi la ţările câştigătoare. Virginia Ruzici mă ajută mult şi sper ca finala să fie una bună.

Mi-am controlat foarte bine emoţiile. În finală voi întâlni o jucătoare foarte tânără, care nu are nimic de pierdut, dar nici eu nu am nimic de pierdut. Voi încerca să mă relaxez acum”, a declarat Simona Halep imediat după calificarea în finala Roland Garros.