Simona Halep s-a umplut de bani. Ce sumă a încasat după ce a câștigat Wimbledon

De: Cancan
Publicat: 13/07/2019 | 18:54

Simona Halep s-a umplut de bani. Ce sumă a încasat după ce a câștigat Wimbledon.

Simona Halep a câştigat după triumful de la Wimbledon, după finala contra Serenei Williams, cel mai mare premiu în bani din întreaga carieră. 2,6 milioane de euro a primit românca pentru câştigarea Grand Slam-ului londonez, cu 400.000 de euro în plus faţă de suma primită pentru cucerirea trofeului de la Roland Garros, de anul trecut.

Românca se apropie vertiginos de 30 de milioane de euro adunaţi numai din tenis în carieră. Avea 26,7 milioane de euro (30,1 milioane de dolari) înainte de Wimbledon, iar premiul pentru trofeul de la Londra i-a sporit averea din tenis la 29,3 milioane de euroadică în jur de 33 de milioane de dolari.

Simona Halep este pe locul 5 în clasamentul all-time al câştigurilor din tenisul feminin. Adversara sa din finala Wimbledon 2019, Serena Williams, conduce detaşat topul, cu 88,8 milioane de dolari, mai mult decât dublu faţă de a doua clasată, sora sa, Venus Williams.

Simona Halep, după finala Wimbledon 2019: ”Niciodată nu am jucat un meci mai bun”

Simona Halep a devenit, sâmbătă, prima româncă care a câştigat titlul la Wimbledon, iar noua campioană a turneului britanic a oferit, la finalul meciului cu Serena Williams, primele reacţii.

“Niciodată nu am jucat un meci mai bun. A fost cel mai bun meci. Am lucrat mult pentru a ajunge aici, pentru a juca în faţa Curţii Regale. Am avut emoţii înainte de meci, dar am ştiut că nu e timp de așa ceva. Am intrat pe teren şi am dat tot ce am putut. E ceva special şi nu voi uita niciodată această zi. A fost visul mamei mele, spuneau că dacă vreau să fac ceva în tenis, trebuie să câştig Wimbledon. Îi mulţumesc mamei mele!

Am lucrat mult pentru a schimba planul de joc, nu a fost uşor, aici nu prea pot alerga la fel de mult, dar am început să simt jocul, să ştiu ce să fac cu mingea. Abia aştept să mă întorc la anul. Părinţilor, familiei, vă mulţumesc! Nu aş fi aici fără voi. Fără voi, nici nu m-aş fi născut (n.r. – râde). Echipei mele, lui Darren Cahill. Vă mulţumesc mult! Aş vrea să-i mulţumesc ţării mele, pentru că mă susţine oriunde aş juca. A fost uimitor. Vă mulţumesc! Le mulţumesc şi celor din familia Regală. A fost o onoare să câştig la Wimbledon!”, a declarat Simona Halep, la finalul meciului cu Serena Williams.