Simona Trașcă atacă pe cale civilă. “Îi cer 250.000 de lei!” Pe cine vrea să “scuture” de bani fosta asistentă TV

Publicat: 21/09/2018 | 07:56

Simona Trașcă nu cedează. La un an de când a fost bătută la ieșirea dintr-un local situat în zona parcului Herăstrău, agresoarea, o minionă ”posedată”, după cum a descris-o fosta asistentă TV, a ieșit basma curată.

Blonda este, însă, decisă să atace pe cale civilă și îi cere agresoarei daune morale în valoare de 250.000 lei.

Poliția a favorizat agresoarea. Există o filmare în care a fost surprinsă scena de violență, se vede clar că nu m-am putut apăra. Eu toată viața mea am avut încredere în poliție, doar că am avut acum ghinionul să dau peste un domn polițist. Agresoarea mea a comis niște fapte de natură penală și a fost achitată pentru că așa a vrut domnul comisar. Ce să înțeleagă agresoarea? Că e ok să bați oameni pe stradă, ea poate să mai facă așa.

Am fost la doamna mea avocată și acum o să merg pe cale civilă, până în momentul de față nu am vrut daune morale, n-am vrut bani, am vrut să fie pedepsită pe cale penală, ceva să îi rămână la cazier, dar n-am reușit. Singurul lucru pe care pot să-l fac este să-i cer bani. Nu mi s-a făcut dreptate. Dacă va fi obligată să-mi dea niște bănuți, o să o usture. Îi cer 250.000 de RON, cam 54.000 de euro. Am dovezi, certificatul meu de la medicina legală, la un an de la incident a spus că îi pare rău că nu m-a bătut mai tare. A zis că sunt vedetă și vrea să-mi dea o lecție. Eu nu m-am considerat niciodată vedetă, ea s-a simțit frustrată că m-a văzut într-un fel.” , a povestit Simona Trașcă, la „Agenția Vip”.

Simona Trașcă, clipe de coșmar

Simona Trașcă a trăit clipe de groază în vara anului trecut pentru că s-a pus cu cine nu trebuie. Fosta asistentă TV nici nu-și imaginase ce avea să urmeze la scurt timp după ce a fost implicată într-o dispută cu o minionă chiar în localul în care petreceau. Nu se știe exact ce au avut cele două de împărțit, dar un lucru a fost cert: miniona a avut de împărțit pumni și picioare.

După discuția aprinsă pe care au avut-o în restaurant, cele două au dat iar nas în nas pe aleea din fața localului. După alte câteva secunde de gâlceavă, bruneta a apucat-o pe blondă de obraz, scuturând-o. Simona nu s-a lăsat intimidată şi i-a dat peste mână. Au început apoi să se împingă reciproc. Au urmat palme, trageri de păr şi zgârieturi. O bătaie în toată regula!  Simona a fost chiar pe punctul de a fi aruncată în lac, dar la fața locului a intervenit unul dintre bodyguarzii restaurantului.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult