Sinisa Mihajlovici, demis de conducerea lui Torino!

De: Cancan
Publicat: 04/01/2018 | 12:00

Faza care l-a demis pe Mihajlovic s-a petrecut în minutul 67 la faza controversată premergătoare golului de 2-0 marcat de Mandzukic.

Antrenorul sârb a protestat în termeni duri nemulţumit de decizia centralului Daniele Doveri care a validat reuşita lui Mandzukic, deşi faza fusese precedată de faultul lui Khedira asupra lui Acquah.Neamţul lui Juventus a atins mingea, dar l-a şi lovit peste piciorul drept pe Acquah, faultându-l evident. Jucătorii lui Torino l-au înconjurat pe arbitrul Daniele Doveri şi l-au forţat să apeleze la VAR. Doveri a revăzut duelul pe monitorul de la marginea terenului, însă intervenţia lui Khedira i s-a părut corectă, validând astfel reuşita. În acel moment Sinisa Mihajlovic, a protestat violent, l-a insultat pe central şi a fost aproape de a-l lovi pe acesta, fiind cu greu calmat de colaboratorii săi. În urma gestului său, Mihajlovic a fost trimis în tribună iar la câteva ore de la terminarea partidei a fost demis.

Potrivit presei din Italia, în locul tehnicianului sârb pe banca celor de la AC Torino va fi instalat ca principal Walter Mazzarri, care ultima oară a antrenat în Anglia la Watford. În urma victoriei cu Torino, Juventus s-a calificat în semifinalele Cupei Italiei unde va da peste Atalanta. În cea de-a doua semifinală se vor duela Milan şi Lazio.

                                            

Cristi P.