Situație alarmantă în SUA! Record de șomeri: 16,8 milioane de americani și-au pierdut job-ul în ultimele trei săptămâni

De: A. D.
Publicat: 09/04/2020 | 19:00

Pe fondul crizei economice generate de coronavirus în SUA, aproximativ 16,8 milioane de oameni, și-au pierdut locul de muncă în ultimele trei săptămâni.

Conform Associated Press, aceste date reprezintă cele mai multe locuri de muncă pierdute în cea mai scurtă perioadă, din 1948 până în prezent. (CITEȘTE ȘI: SUA, ÎNGENUNCHEATĂ DE COVID-19. PESTE 1.000 DE OAMENI AU MURIT ÎNTR-O SINGURĂ ZI. MESAJUL CIUDAT AL LUI DONALD TRUMP)

Epidemia de coronavirus a anulat aproape o treime din producția economiei din SUA în actualul trimestru. Astfel, 48 de state au închis multe dintre afacerile existente. Restaurantele, hotelele, magazinele universale și micile întreprinderi au disponibilizat milioane de oameni.

Acest lucru a dus, în ultimele trei săptămâni, ca 16,8 milioane de americani să aplice pentru ajutorul de șomaj. Numărul mare de cereri a copleșit oficiile de șomaj din țară. (VEZI ȘI:  PAȘAPORTELE PENTRU IMUNITATE, VIITORUL LUMII DUPĂ CORONAVIRUS. CUM ARATĂ PLANUL SUA PENTRU IEȘIREA DIN CRIZĂ)

Scenariul negru continuă, estimările spunând că numărul locurilor de muncă ar putea scădea în continuare, rata șomajului ajungând până la 15% în luna aprilie.

În acest context tragic, afacerile care nu se bazează pe comerțul cu alimente și bunuri de bază au scăzut cu 97% în ultima săptămână a lunii martie, în comparație cu anul precedent, potrivit Morgan Stanley.

Această situați este una fără precedent. Stagnarea majorității afacerilor pentru a opri răspândirea accelerată a virusului COVID-19 distruge economia tuturor țărilor urmând o perioadă destul de dificilă.

Pe lângă problemele economice SUA se confruntă și cu un număr mare de cazuri de coronavirus. În prezent au fost confirmate 432,579 de persoane infectate, dintre care 14,830 au decedat.