Situație la limită în județul Argeș! Nu mai sunt locuri în spitale pentru pacienții Covid

Publicat: 16/11/2020 | 15:05

În județul Argeş nu mai sunt locuri pentru pacienţii cu COVID-19. Anunțul a fost făcut luni de către prefectul Emanuel Soare. Pentru a suplimenta numărul de locuri unitatea medicală Mioveni ar urma să fie pregătită să preia bolnavi cu virusul SARS-CoV-2, însă totul o să fie gata abia la finalul săptămânii.

La ultima raportare Argeș a înregistrat o incidență de 3,68 la mia de locuitori. Până când unitatea de la Mioveni o să fie disponibilă pacienții cu COVID-19 care au nevoie de îngrijiri medicale o să fie transferați către alte județe. (CITEȘTE ȘI: SITUAȚIE ÎNGRIJORĂTOARE LA SIBIU! ÎN SPITALUL DE URGENȚĂ NU MAI ESTE NICIUN PAT LIBER PENTRU PACIENȚII CU COVID-19)

„În acest moment, în judeţul Argeş nu mai sunt locuri disponibile în spitale pentru pacienţii COVID-19. (…) Nu mai avem posibilităţi în judeţ. Rămâne transferul în alte judeţe”, a transmis prefectul.

În cursul zilei de azi se va întruni Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, iar pe ordinea de zi se află un punct referitor la posibilitatea suplimentării numărului de paturi pentru pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2 la Spitalul de Pneumoftiziologie din Câmpulung Muscel.

Spitalul din Mioveni, pregătit pentru pacienții COVID

Pentru a suplimenta numărul locurilor destinat patologiei Covid-19, spitalul din Mioveni va fi pregătit să primească pacienți cu coronavirus până la finalul săptămânii. Aceștia ar urma să fie tratați în vechiul sediu al unității medicale, scrie Agerpres. (VEZI ȘI: PRIMUL DECES DE LA SPITALUL MOBIL DE LA LEȚCANI! UN FOST CONSILIER JUDEŢEAN PSD IAȘI A MURIT DIN CAUZA INFECȚIEI CU COVID-19)

„Începând din cursul săptămânii trecute, au demarat ample acţiuni de reorganizare, dotare şi dezinfectare a spaţiilor din vechiul corp al spitalului Racoviţa, clădire aflată în curtea Spitalului Orăşenesc Mioveni. În cele trei corpuri ale acestei clădiri au fost instalate paturi, camere de izolare, s-au creat filtre sanitare şi proceduri de lucru specifice, s-au făcut revizii tehnice la instalaţiile de fluide medicale, instalaţiile de oxigen, instalaţie electrică şi ample acţiuni de dezinfecţie ale saloanelor”, a declarat Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu.