Şoc pentru Marcel Toader! Intruşi i-au intrat în casă şi i-au umblat în lucruri! Are legătură cu divorţul!

De: Cancan
Publicat: 21/11/2017 | 00:02

Marcel Toader a constatat recent că cineva i-a umblat în lucruri, şi a dat detalii în emisiunea lui Capatos, explicând că fosta lui soţie, Maria Constantin, nu i-ar fi predat cheile apartamentului din Brezoianu. În plus, cheile nu sunt nici foarte greu de ”falsificat” a spus Marcel Toader.

„Am auzit repede paşii, a urcat în lift, iar eu eram pe scări. Sunt foarte atent la ce se întâmplă. Acel cineva când aşteaptă liftul, de obicei aşteaptă în faţa lui. Ştiu ce maşini umblă după mine, ştiu ce presiuni sunt asupra mea. Venind acasă duminică seara, mama m-a întrebat de ce nu îmi angajez o menajeră. I-am zis că ştiu cum îmi aşez eu lucrurile şi cum fac curat. Duminică seara am observat că uşa la sufragerie era mişcată, mereu o las într-o anumită poziţie. Atunci am văzut câteva lucruri deranjate. M-am uitat printre actele de pe fotoliu. În dreapta, e o agendă unde sunt toate cântecele fostei mele soţii pe care le compunea. Acea agendă era deasupra, nu mai era dedesubt”, a spus Marcel Toader.