Șoc și groază pentru o tânără! Iubitul a bătut-o timp de o oră și a vrut să-i scoată ochii! A ajuns desfigurată la spital

Publicat: 11/02/2019 | 23:03

Samantha Jenkins, în vârstă de 33 de ani, a fost bătută crunt de Kevin Owen, iubitul ei. Bărbatul era beat și s-a năpustit asupra femeii lovind-o cu mătura atât de tare s-a rupt. De asemenea, el a încercat să-i scoată ochii victimei, a aruncat cu un televizor și cu o scrumieră spre ea și apoi a încercat să o stranguleze.

„Știam că nu era el alesul, dar nu mă gâneam că mi-ar putea face asta. Am luptat pentru viața mea în timpul atacului. Stiu că aș fi putut muri cu ușurință în noaptea aceea”, a declarat femeia conform mirror.co.uk, citat de wowbiz.ro.

Smanatha a povestit că bărbatul și-a schimbat comportamentul abia după ce ei s-au mutat în aceeași casă.

„La început ne înțelegeam foarte bine, dar odată cu trecerea timpului a devenit gelos și înerca să mă controleze. Îmi căuta mereu defecte și uneori era violent sau agresiv verbal. M-a lovit de mai mult ori în trecut, dar a devenit din ce în ce mai rău cu cât am înaintat în relație. Apoi a ajuns să mă bată în fiecare zi. În noaptea atacului un prietem era la noi în casă când Owen a devenit deodata gelos și certăreț”, a mai povestit ea.

Obișnuită cu ieșirile iubitului, femeia i-a cerut prieteului lor să plece acasă, fără să știe ce avea să urmeze. „Devenisem imună la abuzuri și nu mă aștepta, să se întâmple ceva foarte grav, dar ceva s-a schimbat la el în noaptea aceea. Nu mă împingea, ci dădea în mine cu toată forța. A luat o oglșindă și mi-a dat cu ea în cap, apoi s-a urcat peste mine și m-a bătut cu mătura până s-a rut în două, după care a încercat să-mi scoată ochii cu mânerul”, a încheiat femeia pentru sursa mai sus citată.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult