Șocant! Ce a putut să găsească un ieșean într-o felie de pizza: „Mi-a rănit gingia și falca”. FOTO

Publicat: 21/10/2020 | 17:59
Livrarea la domiciliu a fost asigurată de angajatul restaurantului

Un ieșean care a apelat la un restaurant pentru a își comanda o pizza a avut parte de un șoc. După ce a mâncat-o împreună cu familia bărbatul a observat o bucată de sârmă în ea. El acuză personalul de neglijență gravă în serviciu, reprezentanții localului au refuzat să comenteze incidentul.

Totul s-a petrecut în urmă cu două săptămâni. Livrarea la domiciliu a fost asigurată de angajatul restaurantului. A deschis cutia și, împreună cu familia, au început să consume. Brusc, bărbatul a început să nu se mai simtă bine, scrie BZI.

Citește și: Ca-n filmele de comedie! Un polițist din Iași, aflat sub acoperire, a rămas fără permis în timpul misiunii „secrete”

„Pe data de 12.10.2020 am comandat o pizza de la restaurant Prive. Comanda a fost achitată la ora 18:18. Am comandat pizza specialitatea casei. Am plătit 30 lei și 90 de bani. Curierul a venit la ușa apartamentului meu. Am luat pizza, am pus-o pe masă și am început să mâncăm alături de soția mea și băiatul de 4 ani. Când am mușcat din felia de pizza am simțit ceva ascuțit în gură. Când am vomitat, am observat o bucată de sârmă. M-am panicat. Mi-a rănit gingia și falca.

Am sunat la curier, dar mi-a zis că nu e vina lui. Am sunat la administratorul restaurantului, care mi-a spus că sârma este de la peria de curățat grătarul și dacă vreau, poate să-mi dea o pizza și că nu are ce face. Problema este că putea să fie un copil. Când am spus că-l reclam, a lăsat de înțeles că are relații. Am zis că-l dau în judecată. În seara respectivă m-au sunat de mai multe ori de la restaurant, dar nu am mai răspuns”, a declarat clientul restaurantului, sub protecția anonimatului.

Sârma găsită de bărbat ( foto BZI )

Reclamație la DSP

Reprezentanții restaurantului au lăsat de înțeles că reclamantul nu are dreptate, dar fără să ofere detalii despre incidentul din data de 12 septembrie, mai scrie sursa citată, iar bărbatul acum îi amenință că le va face reclamație la DSP. „Nu avem nimic de declarat”, a spus un anumit Bogdan, reprezentant al localului, recomandându-se împuternicitul patronului.

Nu rata: Scene ca în filme, la o terasă din Iași. Un bărbat a sărit la gâtul unui polițist, după ce și-a amintit că omul legii îl amendase