,,Soacră, soacră, poamă acră”. Șocul de care a avut parte o femeie, atunci când a aflat că propria soacră i-a montat o cameră de filmat în dormitor

Publicat: 09/11/2022 | 13:24
Cuplu căsătorit, spionat de soacră în secret. Sursă foto: Pixabay.com

Relația cu soacra nu este întotdeauna cea mai fericită. Pentru o mamă este greu ca propriul ei copil să plece de lângă ea și să își întemeieze propria familie. Și, de cele mai multe ori, femeia cu care băiatul ei alege să își împartă viața nu este pe placul ei. Aceasta este unul dintre cele mai comune motive pentru care apar conflictele și neînțelegerile. 

O femeie și-a expus povestea pe rețelele de socializare, asta după ce soacra, cu care nu locuia în aceeași casă, i-a montat camere de filmat, fără ca ea să știe. În urma unui accident de mașină pe care fiul ei l-a suferit, soacra a decis să își supravegheze băiatul chiar dacă, fizic, nu era acolo. Astfel, a montat o cameră de filmat chiar în dormitorul celor doi.

Cumnata femeii a fost cea care a anunțat-o de fapta comisă de mama soțului ei. Deranjată de ceea ce a aflat, femeie a discutat cu soțul ei despre cele întâmplate. Din păcate pentru ea, nici el nu i-a înțeles punctul de vedere. De aici până la destrămarea familiei, totul atârnă de un fir de ață. Iată întreaga experiență de care a avut parte o femeie căsătorită. 

Soacra i-a montat cameră de filmat în dormitor. Femeii nu i-a venit să creadă!

Teama că fiul ei nu este îngrijit, așa cum ar fi făcut-o ea, a determinat-o pe o femeie să monteze o cameră de filmat în dormitorul fiului și a nurorii sale.

Din nefericire, planul femeii nu a funcțonat așa cum și-a dorit. Soția fiului său a aflat de întreaga poveste, iar femeia a fost nevoită să explice motivul pentru care a recurs la acest gest.

Soacra a pus o cameră de supraveghere în dormitorul fiului și al nurorii sale. Sursă foto: pixabay.com

,,Ei bine, soacra mea, din păcate, nu a reușit niciodată să înțeleagă asta. Pentru că nu a vrut să accepte faptul că băiatul ei și-a construit o viață alături de mine, a depășit o limită foarte clară a intimității și a bunului simț.

Totul a început în urmă cu o lună…

Soțul meu a avut un accident de mașină și s-a ales cu o rană foarte urâtă la spate. De atunci, este țintuit la pat, iar eu îl îngrijesc. Inițial, după incident, soacra mea a început să pună mare presiune pe mine, dar chiar și așa, nu m-am îngrijorat prea tare. Credeam că pur si simplu își face griji pentru fiul ei și mi se părea perfect normal. M-a rugat să îmi iau concediu ca să îl pot îngriji pe soțul meu și, de asemenea, a insistat să o țin la curent cu tot ceea ce se întâmplă. Mai exact, voia să o sun din două în două ore să îi spun care este starea lui.

Ne vizitează în fiecare zi, însă nu mă ajută niciodată cu nimic. Doar îmi enumeră ce ar trebui să fac eu mai departe pentru bunăstarea soțului meu. În urmă cu câteva zile, m-a sunat să mă certe pentru că nu am schimbat cearșafurile de pe pat. Mi s-a părut foarte ciudat. De unde știa? Soțul meu nu vorbise cu ea. Mai apoi, cumnata mea avea să mă lumineze. M-a sunat să-mi zică că minunata mea soacră pusese o cameră de filmat în dormitorul meu și al soțului meu. De ce? Să se asigure că îl îngrijesc corespunzător pe fiul ei.

Am fost uluită. După ce m-a informat cumnata mea, am început să caut camera. Ulterior, am găsit-o, iar apoi am sunat-o pe făptașă. Da, am avut o certă cruntă cu ea. Dar ce era să fac? Depășise orice limită a bunului simț, îmi încălcase intimitatea…

Am țipat la ea și i-am spus că nu vreau să mai intre în casa mea vreodată. Ea mi-a spus că doar voia să se convingă că fiul ei este tratat cum trebuie. Mai mult, m-a asigurat că dacă nu o voi lăsa să vină la noi acasă să-l vadă pe soțul meu, se va îmbolnăvi și ea.

Femeia, pusă la zid de către soțul ei. Ce i-a reproșat acesta?

Nora suferă de cele mai multe ori din cauza soacrei. Sursă foto: pixabay.com

Ce s-a întâmplat după? Ei bine, soțul meu mi-a zis că sunt răzbunătoare. M-a și amenințat că va pleca la mama lui, dacă nu o las să îl viziteze. Am încercat să îi explic că intimitatea noastră a fost încălcată, dar nu părea deloc interesat de asta. Mi-a zis că este perfect normal ca o mamă să se îngrijoreze pentru fiul ei, mai ales după ce a observat că eu nu îl îngrijesc cum trebuie…

Dar, stai! Dezamăgirile nu se opresc aici. Soțul meu mi-a mai spus că mariajul nostru i-a adus ghinion. Încă de la nunta noastră, el și-a pierdut locul de muncă, a avut un deces în familie, câinele lui a fugit, fratele său a ajuns la închisoare, iar apoi a avut accidentul cu pricina.

E vina mea pentru că s-au întâmplat toate aceste lucruri? Mama lui, în mod evident, crede asta și îl susține. M-am săturat să o aud comentând continuu despre mine, despre căsnicia noastră… despre tot. Încep să cred că am făcut o greșeală căsătorindu-mă cu el…

Tu ce crezi? Ar trebui să îl părăsesc?”, a fost experiența prin care a trecut o femeie căsătorită, potrivit informațiilor oferite de divahair.ro.

CITEȘTE ȘI – EMAILUL UNEI SOACRE PENTRU VIITOAREA NORA A DEVENIT VIRAL. CE I-A TRANSMIS FEMEIA E DE NEDESCRIS!