Socrates: filosof, fotbalist, legendă

Publicat: 19/02/2020 | 13:09

Astăzi, Socrates, dintre cei mai charismatici fotbalisti din istorie, ar fi împlinit 66 de ani. La fel ca şi marele filosof din Grecia antică, Socrate, a fost un mare gânditor al timpurilor sale. Şi-a luat doctoratul în medicină încă din perioada în care juca fotbal, motiv pentru care a fost cunoscut şi ca Doctor Socrates, şi a fost unul dintre liderii mişcării de rezistenţă din Brazilia în timpul dictaturii militare.

„În întreaga istorie a fotbalului brazilian nu a mai existat un jucător precum Socrates!”, spune Juca Kfouri, unul dintre cei mai importanţi jurnalişti sportivi din Brazilia despre unul dintre marii idoli din Țara Cafelei.

Un fan declarat din copilărie al lui Che Guevara, Fidel Castro şi John Lennon, Socrates a fost unul dintre fondatorii mişcării A Democracia Corinthiana (Democraţia Corinthiană), una dintre cele mai eficiente mişcări revoluţionare din istoria fotbalului. El a protestat vehement împotriva regimului de tratament al fotbaliştilor şi a militat pentru democratizarea ţării, purtând la fiecare meci tricouri pe care scria „Democracia”.

Pe lângă activităţile sale politice, Socrates a fost unul dintre liderii naţionalei Braziliei din anii ‘80, alături de Zico şi Falcao, fiind considerat unul dintre cei mai buni mijlocaşi din istoria fotbalului. A marcat 22 de goluri pentru Selecao în 60 de meciuri, între 1979 şi 1986, participând la două Cupe Mondiale, în 1982 şi 1986, şi a fost vicecampion la Copa America, în 1979. La turneul final din Spania, a fost căpitanul celei mai bune echipe care nu a câştigat Cupa Mondială, după cum însuşi Socrates a spus după finalul carierei.

Socrates a încetat din viaţă pe 4 decembrie 2011, la 57 de ani. Ca o ultimă profeţie a Doctorului Socrates, el a murit aşa cum şi-a dorit: „într-o zi de duminică în care Corinthians câştigă un trofeu!” Şi chiar aşa a fost: Socrates a fost comemorat la meciul cu Palmeiras, încheiat la egalitate, 0-0, care i-a adus lui Corinthians primul titlu după şase ani de aşteptare.