Șofer de microbuz român, condamnat în Ungaria. A condus 44 de ore și a ucis 3 oameni

De: Cancan
Publicat: 26/10/2018 | 14:24

Un şofer român, în vârstă de 36 de ani, din judeţul Neamţ, a fost condamnat la închisoare în Ungaria. Bărbatul a provocat un accident teribil în luna iulie a anului trecut, atunci când trei români au murit.

Șoferul a primit o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare cu executare şi o interdicţie de patru ani de a mai conduce. Tragedia  s-a produs pe 24 iulie 2017, pe autostradă, la numai 20 de kilometri de graniţa cu România, potrivit observator.tv.

Românul se afla la volanul unui microbuz în care se aflau opt pasageri, respectiv şase bărbaţi şi două femei. Anchetatorii susțin că bărbatul ar fi condus microbuzul continuu timp de 44 de ore. El a plecat din România pe 21 iulie, iar în aproximativ 24 de ore a ajuns în Marea Britanie, acolo de unde a preluat pasagerii. (Citește și Lovitură pentru copiii românilor morți în accidentul din Ungaria! Ce se întâmplă cu minorii rămași orfani în urma tragediei)

A adormit la volan

După ce a ajuns în Marea Britanie, şoferul a dormit o noapte în microbuz. A doua zi, el i-a preluat pe pasageri din Londra şi Dover şi a pornit către România pe data de 24 iulie, la primele ore ale dimineţii. Șoferul a condus continuu pe drumul către România, iar pe autostrada din Ungaria, la numai 20 de kilometri de graniţă, a adormit la volan.