Sofia Vicoveanca, în război cu sora ei, Elena: „Mă doare că mă recunoaşte, îi este ruşine cu mine”

De: Cancan
Publicat: 27/11/2012 | 17:57

 

 

Cântăreaţa de muzică populară Sofia Vicoveanca se află într-un adevărat război cu sora ei, Elena.

Sora mai mică a artistei este foarte nemulţumită de faptul că Sofia a spus mereu că are doar doi fraţi, uitând mereu de ea.

După ce a făcut public faptul că sora ei este celebra cântăreaţă, aceasta din urmă s-a supărat, considerând că rufele se spală în familie, nu la televizor.

„A spus că am făcut-o de râs în toată ţara. De ce? Pentru că am vrut să mă recunoscă ca şi soră? Multă lume îmi spune că sunt sora vitregă, că Sofia a avut doar doi fraţi. Noi două nu am vorbit de foarte mult timp. Eu nu caut scandal, nu vreau să îi stric numele, a muncit foarte mult pentru cariera ei.
Aş vrea doar să spună că sunt sora ei dreaptă. De câte ori vin din oraş plâng, pentru că lumea mă întreabă dacă sunt sora vitregă. Poate că îi e ruşine cu mine”,
a spus femeia la Happy Hour.

Elena Amarandei şi-ar dori ca Sofia Vicoveanca să recunoască faptul că, pe lângă doi fraţi, a avut şi o soră.

„Îmi cer iertare dacă i-am greşit cu ceva, aş vrea să petrecem sărbătorile împreună. Pe mine lucrurile astea mă dor. Nu m-a pus nimeni să spun asta, s-a spus că sunt plătită, dar nu este adevărat. Foarte multe persoane care mă vor vedea acum se vor mira că nu am spus niciodată cine e sora mea. O iubesc, o respect, avem acelaşi tată şi aceeaşi mamă. Vreau să spună, când este întrebată, că are doi fraţi şi o soră. Atât”, a mai declarat sora artistei, cu ochii în lacrimi.