Sorana, accident auto în Capitală: ”Eram în fața blocului unde am copilărit și, dintr-o data…” Apelul pe care l-a făcut artista

Publicat: 28/03/2018 | 22:48

Sorana, ex-Asia, a fost implicată într-un accident de circulație, pe Calea Moșilor, din Capitală. Mașina artistei a fost grav avariată, în urma unei tamponări. Sorana a explicat cum s-a petrecut incidentul.

„Slavă Domnului sunt bine sănătoasă și nevătămată. Eram pe Calea Moșilor, în fața blocului unde am copilărit. Era aglomerat și dintr-o dată m-am simțit bușită din față, am fost aruncată în mașina din față. Era un domn taximetrist care nu a văzut că tot pusesem frână. Eram în apropiere de semafor, era aglomerat era 4 după-amiaza. Mașina din față plecase, dar nu am acelerat imediat și ăsta a fost mare noroc pentru că cel din spate, taximetristul, a intrat într-o viteză considerabilă. Acum când am văzut poza de la service, mașina e praf la bara din spate. M-au ajutat oamenii în care am fost propulsată. Partea cea mai nasoală din tot accidentul asta, am avut noroc, am un îngeraș care mă iubeste și e atent la mine”, a povestit Sorana, la „Agenția Vip”.

Totodată, vedeta face un apel către toată lumea să poarte centura de siguranță când sunt la volan, pentru că poate face diferența dintre viață și moarte.

„Înainte, mă oprisem pe Eminescu la un magazin și urma să ma opresc mai în față și nu mi-am pus centura, dar am avut timp să-mi pun centura prin spate (…) nu mai faceți chestia asta pentru că e o fracțiune de secundă între a trăi și a se întâmpla ceva grav. Mașina mea are airbaguri în scaune și la acest fel de accident puteam să-mi rup cervicala din cauza airbagurilor”, a mai spus Sorana.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult