Sorana Cîrstea și Irina Begu, pe tabloul principal la Istanbul!

Publicat: 23/04/2018 | 07:00
Dacă Simona Halep participă la turneul de la Stuttgart în schimb jucătoarele Sorana Cîrstea şi Irina Begu vor juca la turneul de la Istanbul, turneu care se desfăşoară în aceeaşi săptămână cu cel de la Stuttgart. Sorana Cîrstea este favorită şase şi va juca în primul tur cu kazaca Yulia Putintseva, locul 83 WTA.

Românca are două victorii în meciurile directe, în timp ce kazaca doar una. Cealaltă româncă, Irina Begu, este favorită şapte şi va întâlni o jucătoare venită din calificări.

Atât Irina Begu cât și Sorana Cîrstea au moralul ridicat înaintea debutului la Istanbul după succesul pe care l-au obținut cu echipa României în  barajul din Fed Cup cu Elveția, scor 3-1.

„Este frumos pentru că joci pentru ţară, pentru scrisul acela de pe spatele tricoului şi pentru aceşti oameni minunaţi. Atâta timp cât am venit aici şi m-am pus la dispoziţia căpitanului ţine de cuvântul meu de jucătoare şi aşa cum am zis, mă băga la simplu, jucam simplu, m-a băgat la dublu, am jucat dublu. A trebuit să bat din palme, am bătut din palme când a fost nevoie. Nu a fost niciun conflict. Căpitanul decide, atâta timp cât eu mi-am dat cuvântul să vin la această echipă, am venit şi m-am oferit pentru ceea ce a avut nevoie dânsul”, a declarat Sorana Cîrstea după victoria României cu Elveția.

Alte două românce Alexandra Dulgheru, favorită 12 a calificărilor şi locul 179 mondial, şi Gabriela Ruse, locul 220 mondial, s-au oprit în primul tur al calificărilor.

Alexandra Dulgheru a fost învinsă în trei seturi – 4-6, 6-4, 3-6 – de olandeza Bibiane Schoofs (locul 208), în timp ce Gabi Ruse a fost încinsă cu scorul de 4-6, 6-2, 2-6 – de slovaca Dalila Jakupović (locul 130).