Sorana ex-A.S.I.A., exact așa cum nu apare niciodată în fața camerelor! A ieșit la plajă nemachiată și…

Publicat: 08/08/2020 | 23:25

În plină pandemie de coronavirus, vedetele nu se dezic de distracție! CANCAN.RO a întâlnit-o pe Sorana Darclee – ex-A.S.I.A. – pe o plajă de fițe, exact așa cum nu apare niciodată în fața camerelor, fără pic de machiaj, dar cu multă voie bună. Blondina nu era singură, ci alături de iubitul ei.

Pandemia nu a pus deloc „stop” distracției în lumea bună a showbizului! Litoralul a devenit neîncăpător pentru zecile de mii de turiști, printre care se numără și vedetele noastre.

(NU RATA: UNUL DINTRE JURAȚII DE LA TE CUNOSC DE UNDEVA, INFECTAT CU VIRUSUL SARS-COV-2: “A FOST INTERNAT ȘI…”)

Ceea ce pare să dea sens unei glume care circulă insistent pe internet: „La 400 de cazuri pe zi, nu se mai găsea făină în supermarket. Acum, la peste 1.000, nu se mai găsește niciun loc liber la terasele din Mamaia”. De ce? Puhoiul de turiști a luat cu asalt litoralul românesc, iar printre ei se află și nume sonore din showbiz.

Sorana Darclee, pe o plajă de fițe, alături de iubit

Sorana Darclee și iubitul, relaxare pe o plajă de fițe

Așa cum vă spuneam, Sorana Darclee și iubitul său au profitat de vremea bună, și-au făcut bagajele și au „aterizat” pe litoral! Ex-componenta trupei A.S.I.A. le-a furat privirile tuturor celor care au avut prilejul să o observe pe plajă. Chiar și nemachiată, a avut un look fresh, de vară, lejer și plăcut.

Într-un costum de baie negru, Sorana și-a lăsat trupul bronzat în bătaia razelor, s-a masat cu ulei de plajă și s-a bucurat și de o companie perfectă: cea a iubitului său, dar și a uneia dintre bunele sale prietene, cu care a schimbat mai multe impresii. Din când în când, iubitul artistei își mai făcea apariția în peisaj, dar era clar că a vrut să le lase pe cele două să stea la șuetă… ca fetele!

Sorana mai păstrează legătura cu fostele colege din trupa A.S.I.A.

Dacă în anii 2000 erau pe val în industria muzicală, timpul a schimbat lucrurile în ceea ce privește trupa A.S.I.A. Fiecare membră în parte a apucat pe un alt drum. Chiar dacă trupa s-a destrămat, fetele au continuat să păstreze legătura și chiar să spere că, la un moment dat, marea reunire va avea loc.

(CITEȘTE ȘI: PREZENTATOAREA “TE CUNOSC DE UNDEVA” A SĂRBĂTORIT LA MARE VINDECAREA DE COVID-19. CUM AM FILMAT-O LA CEA MAI NOUĂ TERASĂ DIN MAMAIA)

„Trebuia să se întâmple în aprilie, dar evenimentul a fost mutat, la fel ca toate celelalte, spre finalul acestui an. Va fi prima formulă a trupei, adică eu, Anca Neacşu (32 de ani), Irina Nicolae (40 de ani) şi Anemona Niculescu (40 de ani). Noi vorbim în continuare şi ţinem legătura pe grupul nostru de WhatsApp.

Unele dintre fete intră mai rar pe aplicaţie, dar, când au timp, citesc toate mesajele şi răspund. Momentan, stăm toate acasă. Eu mi-am închis restaurantul şi pregătesc noi meniuri şi surprize pentru atunci când vom redeschide”, a spus Sorana, la un moment dat, în presă.

Sorana Darclee, declarații surprinzătoare despre tatăl său

De-a lungul timpului, Sorana nu a oferit prea multe detalii despre viața personală. Cu toate acestea, nu demult, fosta componentă a trupei Asia a vorbit deschis despre tatăl său, despre familia ei, dar și despre lucruri mai puțin știute despre viața ei.

Sorana Darclee a schimbat impresii cu o prietenă

„Tatăl bunicii mele, Alexandru, era italian, de meserie architect. Venise în Călărași și făcea parte din proiectanții României. Acolo a întâlnit-o pe mama bunicii, Alexandra. Străbunicul meu provenea dintr-o familie foarte bogată din nordul Italiei.

După ce a cunoscut-o pe mama bunicii nu a vrut să se mai întoarcă acasă și a fost dezmoștenit. Apoi s-a născut bunica. Îi spuneam Italianca sau Mafioata. Era extrem de iubitoare, creștea nu doar copiii ei, ci și pe ai altora, dar era și foarte dură. Bunica chiar era capul familiei. A rămas văduvă de foarte tânără. Soțul ei, bunicul, a fost țambalist și a cântat cu Maria Tănase. A rămas fără el la 18 ani și a trebuit să-și crească singură cei trei copii. Un băiat și două fete, una dintre ele fiind mama”, a spus Sorana Mohamad, pentru libertatea.ro. 

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.