Sorin Drăgoi, singurul contracandidat al lui Iorgulescu la şefia LPF!

De: Cancan
Publicat: 10/10/2017 | 08:00

„Liga Profesionistă de Fotbal anunţă pe această cale că în ziua de 6 octombrie 2017 a expirat termenul pentru depunerea candidaturilor la funcţia de preşedinte al LPF pentru mandatul 2017-2022. Vă informăm că actualul preşedinte al LPF, Gino Iorgulescu, şi-a depus candidatura, îndeplinind toate procedurile necesare, la fel şi preşedintele ACS Poli Timişoara, Sorin Drăgoi”, se arată pe site-ul LPF.

Iniţial, la aceste alegere îşi anunţase candidatura şi fostul preşedinte al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, însă acesta s-a retras din cursă.

„Nu sunt un produs politic şi nu fac politică. Va fi un rezultat asemănător ca la un meci de fotbal, 1, X, 2. Mi-am depus dosarul, intru în cursă, dar rezultatul îl vom afla pe 23. Nu ştiu acum pe câte cluburi mă bazez, dar am nevoie de jumătate plus unu din cluburi, adică opt voturi din 14 echipe”, a spus Drăgoi, la Digi Sport.    

Optimismul lui Drăgoi nu este împărtăşit şi de Gigi Becali, finanţatorul „roş-albaştrilor” anunţând public că Iorgulescu va câştiga făîră emoţii alegerile.

„Gino Iorgulescu va câştiga, are 10 voturi la ora asta. Pentru al 11-lea trebuie să discute cu Negoiţă, deci probabil îl va vota şi Dinamo”, a spus Becali.

Oficialul bănăţenilor nu crede ce spune Gigi Becali şi anume că Iorgulescu este ca şi câştigător: „Mi-e greu să cred că Gino Iorgulescu are deja 10 cluburi de partea sa. E prematur să facem astfel de afirmaţii. Vom vedea la alegeri cine va câştiga”.

Adunarea Generală pentru alegerea preşedintelui LPF va avea loc luni, 23 octombrie, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal.

                

Autor: Cristi P.