Sorin Ovidiu Vîntu, internat de urgență la Institutul Fundeni din București! Cum se simte

Publicat: 21/08/2020 | 12:55
Sorin Ovidiu Vîntu, unul dintre cei mai controversați milionari din România

Sorin Ovidiu Vîntu a fost internat de urgență la Institutul Fundeni din București! Iată care a fost motivul și cum se simte acum afaceristul.

Omul de afaceri a ajuns, în cursul nopții, la Institutul Clinic Fundeni din Capitală. Surse medicale au declarat că Vîntu a fost adus la spital într-o stare precară, iar primele investigații au arătat o infecție generalizată.

Ce spun medicii

Potrivit surselor citate de Gândul, doctorii sunt rezervați cu privire la evoluția stării de sănătate a lui Vîntu. Abia după o serie de investigații detaliate medicii vor putea pune un diagnostic exact. 

Un personaj controversat în istoria post-decembristă a României, afaceristul a fost eliberat condiționat din închisoare în luna martie a acestui an, printr-o decizie a Tribunalului București. Vîntu a executat parțial o condamnare de 11 ani de detenție, rezultată din contopirea unor pedepse primite în mai multe dosare.

Ultima condamnare de 10 ani închisoare îi fusese aplicată lui Vîntu în aprilie 2018, într-un dosar privind delapidarea patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din cadrul SNP Petrom SA. 

Citește și: Sorin Ovidiu Vîntu, eliberat condiționat din închisoare. Decizia magistraților este definitivă

Vîntu nu crede în existența coronavirusului

După eliberarea din închisoare, milionarul a devenit extrem de activ pe rețelele de socializare. Acolo, el s-a declarat unul dintre contestarii măsurilor guvernamentale privind combaterea Covid-19. Într-o postare pe Facebook, Vîntu nota: „Tot ceea ce vezi, generaţie, este o manipulare. Este o repetiţie cu public asupra ceea e urmează să se întâmple peste 20-30 de ani. Suntem aproape opt miliarde de oameni. Planeta susţine cu greutate viaţa a opt miliarde de oameni”.

„Ceea ce vedem astăzi este o conspiraţie nu a unui singur stat. Sunt convins că sunt două-trei state mari implicate în toată povestea asta. Nu fac altceva decât să evalueze ce fac guvernele, ce face populaţia pentru a şti cum să folosească şi vor folosi aceste informaţii peste 20-30 de ani”, a mai afirmat Vîntu.

Nu rata: Sorin Ovidiu Vîntu, de urgenţă la spital! Boala cumplită de care suferă fostul mogul, condamnat la 11 ani de închisoare

Foto: Inquam Photos