Sorina a fost marea iubire a lui Nicolae Guță! Manelista arată ca o bunicuță și a ajuns să cânte prin biserici

Publicat: 07/02/2020 | 09:47
Sorina Guță și Nicolae Guță. Sursă foto: arhivă

Au cântat împreună la sute de evenimente, dar s-au și iubit în secret! Nicolae Guță a avut o relație de nu mai puțin de 7 ani cu nimeni alta decât Sorina, manelista alături de care a lansat numeroase piese ce au ajuns imediat la inimile fanilor. Cu toate acestea, parcursul lor amoros a fost unul din care nu au lipsit obstacolele, iar la un moment dat, au decis să se separe și să-și vadă fiecare de drumul lui. 

Știm cu toții că Nicolae Guță a fost un bărbat afemeiat, care a alergat, toată viața, numai după domnișoare tinere, frumoase și cochete. Cu toate acestea, una dintre marile iubiri ale celebrului manelist a fost Sorina, femeia alături de care a lansat și numeroase melodii, fie ele de dragoste sau de jale! Nicolae Guță a cunoscut-o pe Sorina atunci când avea 30 de ani. Au format un cuplu atât pe scenă și la evenimente, cât și în viața reală, căci cei doi s-au iubit timp de 7 ani!

Cu toate acestea, Sorina l-a părăsit pe Nicolae Guță în momentul în care a considerat că manelistul nu va înceta niciodată să fie gelos. Despărțirea nu a fost deloc una ușoară pentru Nicolae Guță, căci artistul s-a îmbolnăvit de dorul Sorinei și a suferit foarte mult în lipsa ei. Cu timpul, a învățat să o ia de la capăt și să-și ducă viața mai departe. Cei doi și-au spus „adio” în anul 2005, la scurt timp după ce manelistul chiar a cerut-o de soție pe Sorina, în direct, la o emisiune de televiziune.

În ciuda declarațiilor de dragoste pe care Nicolae Guță i le făcea Sorinei pe scenă și pe la diversele show-uri tv la care participau, acesta nu voia cu nici un chip să o avanseze de la stadiul de concubină la cel de soție cu acte în regulă. Motiv pentru care în relația celor doi maneliști au apărut probleme. Și, cum Nicolae nu dorea să o piardă, a dus-o pe Sorina la emisiunea doctorului Cristian Andrei, unde a cerut-o de nevastă în văzul lumii. I-a oferit chiar și un inel de logodnă pe care aleasa lui l-a acceptat cu lacrimi în ochi. În plus, Nicolae i-a cerut doctorul Andrei să-l nășească, dacă tot cererea oficială s-a petrecut sub ochii săi. Dar cunoscutul psiholog a refuzat foarte politicos cererea cântărețului și a reușit să-l facă să-și dezvăluie toate îndoielile legate de căsătorie, de femeile care ar putea să profite de el, dar și temerea cea mai mare: că femeia de lângă el ar putea să aiba mai mult succes decât el în industria muzicală”scria presa în 2005, despre relația Sorinei și a lui Nicolae Guță.

Sorina, în prezent

Ce s-a ales de Sorina, după despărțirea de Nicolae Guță

După ce s-a despărțit definitiv de Nicolae Guță, Sorina a mai stat pentru o perioadă în România, iar mai apoi a decis că este momentul să se mute în Germania. Artista s-a pocăit, iar în prezent, cântă numai în biserici sau la „adunări”, scrie wowbiz.ro. S-a transformat complet și arată ca o bunicuță, nu mai pune preț pe imaginea ei, nu se mai machiază și nu se mai îmbracă în haine extravagante – cam aceasta este viața Sorinei, în prezent.