Sorina locuiește într-o casă de 1 milion de dolari în SUA. Primele imagini cu vila

Publicat: 03/08/2019 | 10:05

Viața Sorinei, fetița din Baia de Aramă care a fost adoptată de familia Săcărin, s-a schimbat radical. Acum, micuța locuiește într-o casă superbă care valorează 1 milion de dolari și, practic, își duce povestea mai departe, iar perspectivele sunt îmbucurătoare.

Fetiţa de 8 ani a ajuns în Statele Unite ale Americii împreună cu părinţii săi adoptivi, Gabriel şi Ramona Săcărin. În ceea ce privește reședința de domiciliu, părinții adoptivi ai Sorinei figurează cu adresa în localitatea Roslyn, Nassau County, statul New York. Aici se află o vilă construită în anul 1954. Casa are o suprafaţă de 262 de metri pătraţi și – atenție! – este cotată pe site-urile de imobiliare la 1,2 milioane de dolari.

Prima adresă în SUA a  familiei Săcărin se află în cartierul rezidenţial Deer Park din localitatea Babylon, Suffolk County, statul New York. Casa a fost cumpărată de cei doi soți cu suma de 285.000 de dolari, în 2009, însă acum este evaluată la aproximativ 450.000 de dolari informează wowbiz.ro.

 

”Nimic din povestea aceasta nu a fost normal”

Jurnalista Nadina Ioana Dogioiu a postat, pe pagina sa de Facebook, un mesaj și un scurt filmuleț în care Sorina… încearcă să cânte la pian.

Am fost intrebata daca voi mai intreba de Sorina. Mai mult decat atat, tin legatura cu familia Sacarin, care imi trimite mereu poze si filmulete din noua viata a copilei lor. In mod normal nu as posta nimic despre viata privata a unui copil, dar nimic din povestea aceasta nu a fost normal. Cred asadar ca este important ca oameni cumsecade, manipulati de ceea ce, in opinia mea, ar putea fi chiar rezistenta unor mafii autentice in lupta pentru pastrarea prazii, sa vada ca totul e in regula. Sorina e foarte bine, ba chiar vadeste curiozitati noi pe care parintii ei se gandesc sa le cultive”, a scris jurnalista Ioana Dogioiu pe pagina sa de socializare.