Sorina Placinta, intrebata daca voteaza motiunea de cenzura: „Da, votez”

De: Cancan
Publicat: 27/04/2012 | 00:00
Senatorul Sorina Placinta a declarat, vineri, intrebata de jurnalisti daca va vota motiunea de cenzura, ca va vota, ea spunand acestea cu voce tremuranda

Ea a spus ca nu este amenintata de nimeni, raspunzand de asemenea unei intrebari.

Anterior, senatorul PDL Sorina Placinta, despre care s-a afirmat ca ar urma sa plece la PNL, a avut o discutie intr-o banca din plen cu Elena Udrea, Placinta plangand si spunand: „Nu mai pot”.

Elena Udrea a sosit cu putin timp in urma la sala de plen. Ea a fost intrebata de ziaristi daca senatorul PDL Sorina Placinta va trece la PNL, Udrea raspunzand ca aceasta a condamnat ferm plecarile din partid, aratand ca nu crede ca aceasta a abandonat „principiile de ieri pana astazi”.

„Ea face parte din echipa de campanie de la Bucuresti si si-a afirmat explicit punctul de vedere legat de plecarile din partid pe care le-a condamnat ferm si a vorbit foarte mult despre principiile organizatiei. Deci, nu cred ca doamna Placinta a abandonat principiile de ieri pana astazi”, a spus Elena Udrea, dupa ce a fost intrebata despre zvonul ca Sorina Placinta ar pleca din partid.

Imediat dupa ce a dat declaratii, Elena Udrea a intrat in sala de plen si a mers direct la banca in care se afla Sorina Placinta.

Udrea s-a asezat langa Placinta, iar in timpul discutiei senatoarea a inceput sa planga, spunand de mai multe ori: „Nu mai pot”.

Dupa aproximativ zece minute de discutii cu Udrea, timp in care Placinta a plans, la cele doua a venit Radu F.Alexandru. Acesta a condus-o pe Sorina Placinta pana la iesirea din sala, iar Udrea a ramas in plen si a mers sa discute cu alti parlamentari.